Născut într-o zi de 15 aprilie, este fondatorul parazitologiei românești, omul căruia cariera și notorietatea lui Grigore Antipa îi datorează enorm.
Fratele mai mare al lui Grigore Antipa, Nicolae Leon a realizat primele cercetări epidemiologice privind malaria în România, cercetări ce au stat la baza planurilor de eradicare a acestei boli, dar și de cunoașterea insectelor dăunătoare agriculturii.
Născut pe 15 aprilie 1862, în Băiceni, judeţul Botoşani, s-a stins din viaţă pe 4 octombrie 1931, la Iaşi.
Este omul căruia cariera și notorietatea lui Grigore Antipa îi datorează enorm. Cu toate acestea, Nicolae Leon nu se bucură de aceeași recunoaștere ca a fratelui său.
S-a născut în Băiceni, din părinții Iorgu Leon și Zoe, născută Neculau. Mama Zoe s-a recăsătorit câțiva ani mai târziu cu avocatul Vasile Antipa, din Botoșani, cu care a avut un al doilea fiu, Grigore Antipa (1867-1944).
Pe când Nicolae avea 12 ani, iar Grigore 7, rămân orfani, ambii părinți murind la interval de câțiva ani. Copiii merg la pensionul „Margineanu” din Botoșani, ulterior transferându-se la Liceul „Institutele Unite” din Iași.
(Grigore Antipa și Nicolae Leon)
În anul 1881, Nicolae Leon începe studiile superioare de medicină la Iași. Nu le finalizează, pentru că se simte atras de științele naturale, astfel că se înscrie peste trei ani la Universitatea din Jena, unde se specializează în zoologie.
În România profesează câțiva ani ca profesor de liceu, apoi devine profesor titular la Catedra de zoologie medicală a Facultății de Medicină din Iași. A fost decan al Facultății de Medicină și rector al Universității ieșene între anii 1918 și 1920-1921.
Nicolae Leon înfiinţează primul laborator de parazitologie din țară, fiind primul profesor din România care a predat un curs de parazitologie. A realizat primele cercetări epidemiologice privind malaria în România, cercetări ce au stat la baza planurilor de eradicare a acestei boli, dar și de cunoașterea insectelor dăunătoare agriculturii.
Legătura dintre cei doi frați a fost foarte strânsă. Cei doi copii au petrecut în casele părintești din Strada Harapului (în prezent Bd. Eminescu). Grigore avea doar doi ani când a rămas orfan de tată, grija creşterii şi educării lui Grigore şi a fratelui său Nicolae Leon rămânând în seama mamei (Zoiţa Antipa) pe care mai târziu cei doi fii o apreciau că a fost o femeie "inteligentă, înţeleaptă, bună şi sfântă". Peste alţi cinci ani Grigore rămâne orfan şi de mamă. Moş Panaite-unchiul de mamă a devenit tutorele celor doi băieţi.
Convins de fratele său Nicolae, Grigore întrerupe cursurile universităţii ieşene şi pleacă împreună cu acesta la Jena, unde devine timp de şase ani elevul conştiincios al celebrului profesor Ernst Haeckel. La 9 martie 1891 Grigore Antipa şi-a susţinut examenul de doctorat, Ernst Haeckel acordându-i menţiunea Summa Cum Laude, acordată doar de trei ori în cariera sa.
"În activitatea sa profesorală a pus întotdeauna pasiune și entuziasm. El singur convins, antrena cu ușurință în convingerile sale. Sever cu studenții, pe care totuși îi iubea cu o dragoste părintească, era tot pe atât de respectat, cât de iubit de aceștia", scria - despre Nicolae Leon - Virgil Nitzulescu, în Anuarul Universității ieșene 1930-1935.
Nicolae Leon moare la 4 octombrie 1931, la Iași.
Din 2019, o clădire cu 13 etaje poartă numele unui ”om din Botoșani, un bărbat care a trecut prin multe încercări în timpul vieții”. Este vorba despre Nicolae Leon, iar întreaga lume medicală făcea astfel o reverență în fața unui geniu născut pe meleaguri botoșănene.
Clădirea cu 13 etaje găzduiește noul corp al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din iași.
Despre biologul care a dat numele noului corp UMF a vorbit la acel moment, în cadrul ceremoniei de inaugurare, dr. Richard Constantinescu.
„Câți dintre bărbați ar putea crește șase copii la 38 de ani, așa cum a făcut Nicolae Leon, fără soție?”,
dr. Richard Constantinescu.
„Este interesant că un om din Botoșani, un bărbat care a trecut prin multe încercări în timpul vieții, a fost ctitorul unui cămin important, care a găzduit peste 400 de studenți, și a inițiat un comitet prin care Bojdeuca lui Ion Creangă a fost primul muzeu literar din România”,
dr. Richard Constantinescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024