Un tânăr de 31 de ani din județul Botoșani transformă orice poate recicla dintr-o gospodărie țărănească într-o adevărată operă de artă.
Realizează picto-instalații interesante în care îmbină modernul cu tradiția. Pentru a-și practica pasiunea artistică a renunțat inclusiv la job-uri bine plătite.
Gabriel Asoltanei are 31 de ani și este originar din comuna Tudora, județul Botoșani. Ca mulți dintre localnici din mediul rural, Gabriel a fost nevoit să plece în străinătate pentru a-și câștiga existența sau, așa cum el singur mărturisește, ”pentru a-și pune viața la punct”.
După opt ani, timp în care a muncit în opt țări, Gabriel Asoltanei a avut o revelație, după programul de muncă istovitor petrecut în schimbul de noapte. Și-a adus aminte de anii petrecuți în atelierul de tâmplărie cu bunicul său dar și de o chemare lăuntrică de artist, potrivit adevarul.ro.
A renunțat la tot și s-a întors în satul natal. De un an strânge lucruri vechi din sat și, neobosit le transformă în zeci de lucrări în care arta contemporană se îmbină cu cea tradițională. Fiecare lucrare are un substrat filosofic și o poveste anume.
Gabriel Asoltanei și-a petrecut mare parte din viață în satul natal, la Tudora, județul Botoșani, un loc marcat de tradiții foarte vechi, medievale. Gabriel a stat mai ales în preajma bunicului său, renumit tâmplar în sat, bun cioplitor în lemn. Atelierul bunicului era un adevărat paradis pentru Gabriel. Acesta mărturisește că iubea lemnul iar lucrul cu acesta îl liniștea. A învățate multe de la bunicul său.
Gabriel Asoltanei
„Acolo mi-a fost ucenicia și primul contact cu lucrul lemnului. Țin minte că petreceam mult timp în atelierul bunicului. Acolo m-am tăiat într-o zi, la deget și am început să plâng. Bunicul m-a mângâiat dar mi-a spus mai în glumă, mai în serios. ”Nu mai plânge că pe acolo intră meseria”
Viața lui Gabriel părea centrată în jurul satului natal. A plecat să învețe la un liceu cu profil agricol, din județ, tocmai pentru a continua munca bunicilor și a părinților. A simțit însă că nu are chemare pentru așa ceva.
Ca mulți tineri de la țară, din județul Botoșani, Gabriel a plecat în străinătate, la vârsta de 22 de ani. Dorea să scape de viața rurală, să încerce ceva nou, să câștige bani.
Gabriel Asoltanei
„La un moment dat, ca mulți tineri de vârsta mea, am plecat din sat pentru că voiam să evadez din locul acesta. Mă gândeam să fac bani, să îmi pun viața la punct. Evident am ajuns în străinătate și am început să alerg după bani. Munceam mult”
Botoșăneanul spune că s-a adaptat, fiind tânăr, și a început să capete experiențe dar și job-uri tot mai bine plătite.
Prin 2020, Gabriel lucra la o companie de reciclare din Londra. După o tură de noapte, tânărul botoșănean spune că a avut o revelație care i-a schimbat viața. Și-a adus brusc aminte de bunicul său, de atelier dar și de pasiunea sa pentru artă.
Gabriel Asoltanei
„Lucrasem în tura de noapte, în Londra. Dimineața, deși eram obosit, nu mă îndemnam la somn. Stătea la o casă cu grădină și m-am pus pe un scaun să mă bucur de lumină. Deodată am avut o revelație. Mi-au venit în minte imaginile din copilărie. Mi-am dat seama că atunci când eram mic, ciopleam lemnul, confecționam tot felul de lucruri din el. Ba chiar pictam și scriam versuri. Mi-am dat seama că aveam o chemare lăuntrică pentru toate acestea”
Gabriel a muncit în Germania, Franța și Marea Britanie.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile