A fost un promotor al hispanismului în România, iar pe lângă activitățile comerciale mai ales cu Spania și țările din America Latină, a profesat și jurnalismul, devenind un publicist destul de cunoscut în epocă.
Născut la 10 ianuarie 1892, în comuna Leorda, județul Botoșani, Henry Helfant a fost un diplomat român care a contribuit în mod decisiv la salvarea a mii de spanioli în timpul războiului civil din Spania, perioadă în care îndeplinea funcția de atașat comercial în cadrul Legației României la Madrid.
Provenind dintr-o familie de origine evreiască sefardă, Henry Helfant a urmat cursurile școlare primare, gimnaziale și liceale la Dorohoi, Botoșani și București, în funcție de detașările succesive ale părinților săi Iancu, șef de gară, și Sofia, funcționară CFR.
A urmat apoi cursurile universitare obținând licența în Științe Comerciale la Universitatea din Anvers, Belgia.
Experiența profesională, cunoașterea limbii spaniole și legăturile cu lumea ibero-latino-americană l-au determinat pe Prințul Anton Bibescu, trimisul extraordinar și ministrul plenipotențiar român în Spania, să îl recomande pe Henry Helfant pentru numirea ca atașat comercial al României la Madrid.
La 1 aprilie 1930 Henry Helfant a fost numit de către Ministerul Industriei și Comerțului în funcția de atașat comercial al României pentru Spania, America de Sud și Centrală, în cadrul Legației Regale a României de la Madrid. În această calitate, Henry Helfant a desfășurat atât activitățile obișnuite ale unui atașat comercial, promovând produsele românești în străinătate ori facilitând importurile necesare economiei naționale ori Armatei Române, dar a îndeplinit și funcția de atașat de presă, publicând numeroase articole de presă și cărți despre România.
La izbucnirea războiului civil spaniol, în toată Spania au izbucnit o serie de violențe și execuții sumare, extrajudiciare, îndreptate împotriva adversarilor politici, atât în teritoriul controlat de guvernul legal, republican, cât și în zonele ocupate de rebelii naționaliști conduși de generalul Francisco Franco. La Madrid, această situație a determinat ca zeci de mii de oameni să ceară protecția misiunilor diplomatice și consulatelor străine.
Astfel, circa 12.000 de persoane s-au refugiat în sediile misiunilor diplomatice străine ori în clădiri închiriate ulterior și puse sub protecția extrateritorialității oferite de corpul diplomatic străin. Comitetul de acțiune al Corpului Diplomatic acreditat la Madrid a fost condus de ambasadorul chilian iar atașatul comercial român a servit drept secretar. Misiunile diplomatice au depus eforturi pentru prevenirea violențelor, pentru salvarea din închisoare a numeroase persoane și au organizat evacuarea în străinătate a altor mii de oameni, preponderent femei, copii și vârstnici.
Constantin Zănescu, însărcinat cu afaceri, și Henry Helfant, atașat comercial la Legația României la Madrid, au acordat mii de documente de călătorie pentru cei care puteau fi evacuați din cauza opoziției autorităților republicane, dar circa 700 de spanioli care nu puteau fi evacuați au fost găzduiți în localurile misiunii timp de aproape trei ani, pe tot parcursul războiului civil spaniol.
Deși Guvernul român a susținut inițial principiul neintervenției străine în conflictul civil și a menținut relațiile diplomatice cu Republica Spaniolă până la sfârșitul conflictului, din 1938 România a întreținut relații și cu guvernul naționalist de la Burgos, acesta având o poziție binevoitoare având în vedere implicarea extraordinară a diplomaților români în evacuarea și protecția refugiaților de la Madrid, în marea lor majoritate simpatizanți ai naționaliștilor.
La declanşarea războiului civil în clădirea Legaţiei României din Madrid s-au refugiat 690 de persoane de diverse profesii şi categorii sociale (civili, militari, politicieni, tineri, bătrâni, femei şi copii) care, în condiţiile represiunii republicane împotriva presupuşilor suporteri ai naţionaliştilor, se temeau să nu-şi piardă viaţa din cauza originii lor sociale, simpatiilor sau opţiunilor lor politice .
Pentru că numărul refugiaţilor depăşea cu mult posibilităţile materiale şi financiare ale Legaţiei de a-i întreţine, iar ieşirea de sub protecţia României ar fi însemnat moartea sigură a acestora, se impunea evacuarea cel puţin a unei părţi a refugiaţilor. Conducătorul Legaţiei României din Madrid, consilierul Constantin Zănescu, numit mai târziu însărcinat cu afaceri şi ministru plenipotenţiar, a făcut tot ce era cu putinţă, pentru a asigura ieşirea din Spania a acestor refugiaţi, precum şi a altora, aflaţi la alte legaţii.
Acesta s-a deplasat în iunie 1937 la Valencia (pe atunci sediul Guvernului republican) unde a izbutit a ajunge la un acord cu autorităţile republicane în vederea transportării până la Valencia – de unde urmau a fi îmbarcaţi pe vase franceze şi engleze – a femeilor, copiilor şi a bărbaţilor de peste 40 de ani. În acest scop s-a cerut şi concursul guvernului francez Cu toate acestea, evacuarea nu s-a putut face decât cu mari greutăţi. Pe de o parte lipsa mijloacelor de comunicaţie (transportul trebuia să se facă cu automobile şi autocamioane, din cauza întreruperii legăturilor feroviare) iar pe de altă parte, impasibilitatea şi reticenţa, dacă nu ostilitatea, autorităţilor republicane faţă de demersul diplomatului român, au avut ca rezultat că până 30 septembrie 1937 nu au putut părăsi Spania decât 300 de persoane din cele 694 refugiate în Legaţiunea României din Madrid. Ulterior, în cursul anului 1938, au mai fost evacuate 187 de persoane. Întregul articol pe contributors.ro…
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
