În perioada 30 aprilie – 1 mai a avut loc la Botoșani cel mai mare târg agricol din Regiunea Moldovei, organizat de Moldoovis și Stațiunea de Cercetare Popăuți.
În cadrul evenimentului au avut loc o demonstrație de tuns oile, o paradă a berbecilor din rasa Karakul de Botoșani, precum și o prezentare de utilaje agricole de ultimă generație.
Grădinaru Romică, din Darabani, județul Botoșani, a fost cel care a susținut „cursul de tuns oi“ pentru cei curioși, activitate cu care se ocupă de aproape 16 ani în Spania.
„Avem în județul Botoșani 16.000 de oi pe care le tundem“, a mărturisit tânărul pentru lumeasatului.ro.
„Eu am lucrat în Spania, iar acolo lâna tunsă de la o oaie costă în jur de trei euro. Ulterior lâna ajungea în China. La noi se mai folosește ca izolație pe stâne, dar cea mai mare parte se aruncă. Prețul tunsului unei oi costă în jur de 8 lei“, spune Romică.
Aparatul de tuns este compus dintr-o mașină de tuns cu furtun, mai spune botoșăneanul, care a și arătat cum se tunde o oaie.
„Se prinde oaia, cu o mână o ținem, prima dată tundem pieptul, apoi picioarele din spate și șoldurile și coada. Imediat după ce tundem capul, tundem gâtul. În județul nostru nu există nicio stație unde să se depoziteze lâna sau vreun centru de colectare. Pentru că fermierii nu pot vinde lâna, o aruncă. În ceea ce privește cantitatea de lână obținută de la o oaie, aceasta diferă de la animal la animal și variază între 2 și 2,5 kg. Dacă oaia este mai mare se obțin și 3 kg“, încheie Romică Grădinaru.
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile