Este veteran de război și are o poveste de viață care încă este model pentru noi cei de astăzi. Un erou care și-a apărat țara cu îndârjire, a simțit apăsarea lagărelor sovietice în patru ani lungi în care s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită și lui un cartuș pentru a-i curma suferința.
La peste trei sferturi de veac de la cel de-al Doilea Război Mondial, Gheorghe Coșereanu își trăiește bătrânețile printre cei dragi și astăzi, 5 februarie 2022, a ajuns la borna cu numărul 100.
O vârstă venerabilă care a fost sărbătorită în familie și cu prezența preotului paroh din sat, a primarului și a doi reprezentanți ai Centrului Militar Județean (CMJ).
Gheorghe Coșereanu trăiește în satul Roșiori, comuna Răchiți și de sănătatea lui se îngrijește fiica Niculina care are și ea 71 de ani. Se ține bine însă, asemenea tatălui ei și este parcă mai emoționată decât el, la a 100 aniversare a zilei de naștere.
Ovidiu Rodu, este de 26 de ani preotul paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Roșiori, comuna Răchiți și extrem de apropiat de familia Coșereanu. Fiica Niculina îl alintă „părințelul” când îl strigă. Pe tatăl ei îl împărtășește în fiecare an și a devenit aproape ca un membru al familiei.
Casa Coșereanu este și aproape de lăcașul sfânt unde slujește părintele Ovidiu Rodu, astfel că nu îi este greu să mai tragă o fugă să se intereseze de sănătatea trupească și duhovnicească a familiei.
Pentru ziua de astăzi a pregătit o slujbă de mulțumire.
Din partea Centrului Militar Județean l-au onorat pe Gheorghe Coșereanu lt.col. Mihai Munteanu, șef de stat major și plt. Adj.Cornel Constantiniu.
„Armata Română vă mulțumește pentru sacrificiul pe care l-ați făcut, pentru dragostea de țară, ați servit ca militar în cadrul Regumentului 37 infanterie, ați fost prizonier aproape patru ani, sunteți un model pentru noua generație. Și faptul că Dumnezeu v-a învrednicit până la 100 de ani și mulți ani încolo este ca noi să vedem cum arată un erou, cu adevărat”,
i-a transmis lt.col. Mihai Munteanu
I-au adus o diplomă de la Asociația Veteranilor de Război și un drapel sub care a slujit, precum și o altă diplomă și un fular în culorile drapelului național din partea Centrului Militar Județean.
„Sacrificiul dvs. a fost în cele mai grele timpuri ale istoriei”, i-a mai transmis lt.col. Mihai Munteanu.
Emoția l-a cuprins și pe primarul Florin Bulgaru care a venit însoțit de viceprimarul Răducu Ionel Șuster.
„Din partea Primăriei, la mulți ani cu sănătate”, i-a urat primarul Florin Bulgaru, care i-a adus veteranului din comuna sa o plachetă, o diplomă și un premiu financiar în valoare de 1.000 de lei.
Florin Bulgaru a povestit că este primul eveniment de acest gen la care a avut onoare să participe.
Gheorghe Coșereanu a primit totul cu modestie și lacrimi în privire. A fost extrem de interesat să citească diplomele din partea structurilor militare și mângâia ușor drapelul care i-a fost pus la gât.
A făcut parte din Regumentul 37 infanterie, fiind militar cu grad de caporal încorporat de la 1 aprilie 1944 până în 23 august 1944, când a fost luat prizonier de război.
În perioada 23 august 1944 - 1 aprilie 1948 a stat într-un lagăr din Munții Ural.
”Războiul a fost greu. Iacă, nu a vrut Dumnezeu să fie un cartuș pentru mine, să mă omoare. Luam un cartuș și gata, am scăpat. Cel mai greu a fost când s-a rupt frontul la Iași. Atunci au luat prizonierii, au strâns, au dat... hărmălaie tot. A rămas pușca mitralieră în șanț, în țărână, ca ultimul gunoi. Pe mine m-au luat rușii și au plecat cu mine. Ne-a strâns la Bălți, era amar de lume, prizonieri strânși. Câtă lume vedeai acolo, te speriai, necazuri mari, dle. Greutăți mari, necazuri mari, tare...”,
Gheorghe Coșereanu, veteran de război
Vorbește greu, însă continuă să fie lucid și unele dintre amintiri încă îl frământă. Frânturi din cei patru ani cât a fost prizonier de război, încă îi revin în memorie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile