Conflictul spontan a fost generat și de consumul de alcool.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Stăuceni, județul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la violență în familie în forma omorului calificat”.
La mai bine de cinci ani de la comiterea faptei, s-a reținut că, în data de 31 decembrie 2018, în jurul orei 16:30, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie și consum de alcool, inculpatul a stropit-o cu benzină pe soția sa, după care i-a dat foc, cauzându-i arsuri de gradul I, II și III, leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 45-55 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, au transmis magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani într-un comunicat de presă.
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile