Un botoşănean se pregăteşte să plece într-o aventură unică. Acesta va face înconjurul lumii pe motocicletă şi va realiza cel mai amplu documentar trăit pe viu prin ţările lumii.
Cristian Timofte are 40 de ani şi trăieşte în Botoşani. Aparent pare un om care-şi trăieşte viaţa într-un ritm obişnuit, După ce termină orele de muncă, însă, Cristian se pregăteşte să-şi îndeplinească visul, unul neobişnuit şi totodată pe care majoritatea oamenilor nu s-ar încumeta să-l pună în practică.
Este vorba despre o călătorie îndrăzneaţă, în jurul lumii, pe două roţi. Cristian este gata să renunţe la tot, inclusiv la o slujbă bună şi stabilă, pentru a se dedica total pasiunilor sale, călătoria, mersul pe motocicletă şi fotografia.
Va fi singurul român care va străbate globul pământesc, ţară cu ţară, şi totodată va documenta întreaga sa călătorie cu ajutorul aparatului foto şi a camerei de luat vederi, scrie Adevărul.
Planul lui Cristian Timofte este pur şi simplu să facă înconjurul lumii, ţară cu ţară, pe motocicletă. Nu ştie dacă se mai întoarce vreodată în România, fiindcă numai în Asia are de gând să petreacă în jur de patru ani.
Se gândeşte la această călătorie din 2016, dar abia acum s-a convins cu adevărat că vrea să facă asta. Totodată simte că are pregătirea necesară pentru a pleca la drum. A strâns bani, s-a documentat şi a făcut călătorii de probă. În ultimii ani a adunat peste 100.000 de kilometri pe motocicletă mergând inclusiv în Franţa şi Georgia.
„Am trecut de la motocicletă super-sport la una de off-road. Cu ea am putut descoperi multe locuri. Atunci am descoperit plăcerea aceasta de a călători, de a încerca ture tot mai lungi şi în locuri mai greu de ajuns. În 2019, am fost în Georgia şi în Franţa ca o parte a testării traseului. Toate făcute în câte două săptămâni, cât mi-a permis concendiul. Îmi doresc foarte mult să fac asta, pentru că îmi place să călătoresc foarte mult. În plus toată această aventură întruneşte pasiunile mele, motocicleta, călătoriile şi fotografia. Am tot fost plecat, am fost în locuri nu neapărat foarte turistice, ajung în locuri unde turistul obişnuit nu ajunge. Întâlneşti oameni foarte interesanţi, cultura lor, totul. Şi atunci mi-a zis că vreau să fac asta mai mult, nu pe fugă şi într-un mod în care pot să dau şi lumii din experienţa mea”, spune Cristian Timofte.
Planul botoşăneanul este aparent simplu.
Adică, va pleca către Asia. După ce va trece din ţară în ţară va pleca către Australia, apoi Americile, Africa şi în cele din urmă Europa. Probabil va fi o călătorie care va depăşi zece ani.
„Mi-am propus întâi să merg către Asia, fiindcă este un pic mai exotic dar şi mai ieftin, mai ales că bugetul la început este limitat. Încep cu Turcia, apoi cu Orientul Mijlociu. Vreau să fac ţară cu ţară. După ce termin Asia, mă îndrept către Australia, Americi, Africa şi Europa. Merg singur. Renunţ la tot ca să pot face lucrul acesta aşezat”, spune motociclistul botoşănean.
Cristian are o Yamaha Tenere 660 dar speră că până în toamnă, atunci când este planificată plecarea, să-şi poată cumpăra tot o Yamaha, generaţia următoare, în doi cilindri.
„Se pretează şi la off-road dar şi la drum lung”, explică Cristi.
(Foto: Adevărul.ro)
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024