Într-o casă din municipiul Botoșani, cel mai în vârstă locuitor al orașului îl așteaptă încă pe Moș Crăciun. Se numește Gheorghe Baciu și recent a împlinit venerabila vârstă de 104 ani.
Membrii Asociației pentru Democrație Educație şi Reconstrucție (ADER) au poposit împreună cu Moșul la poarta celui mai în vârstă botoșănean din municipiu în cursul zilei de 23 decembrie.
I-au dăruit acestuia cozonaci, cutii de ceai, portocale dar și alte alimente.
Gazda a primit oaspeții cu mare bucurie, a recitat o poezie, a cântat și a glumit cu toți cei prezenți. Alături i-a fost și Mihai Enache, un copil foarte talentat a intonat o strofă din Imnul Național.
Botoșăneanul Gheorghe Baciu a împlinit 104 ani pe 18 decembrie anul acesta și este considerat cel mai în vârstă bărbat din municipiu. Cei care i-au fost alături la ziua de naștere au fost membrii familiei și persoane foarte apropiate.
Este încă lucid și își amintește cu claritate evenimente ce i-au marcat viața.
La 21 de ani s-a înrolat în armată și a luptat cu mult curaj la Cernăuți.
Sublocotenentul Gheorghe Baciu este veteran de război și rememorează de pe vremea când era artilerist, faptele de eroism și curaj ale ostașilor români.
A trecut prin multe regimuri dar relatează că nu are vreo preferință anume ci apreciază conducătorul care ține cu poporul.
La vot nu a mers anul acesta, din cauza problemelor de sănătate.
Bătrânul are o familie numeroasă formată din 6 copii, 13 nepoți și 13 strănepoți. Soția a trecut la cele veșnice acum 3 ani. Un nepot are grijă în permanență de atât de bătrân cât și de casă.
Nu-și dorește nimic mai mult decât un gând bun și sănătate ”că-i mai bună decât toate”.
A fost foarte încântat de vizită invitându-i pe oaspeți și cu altă ocazie pe la el.
”Am auzit din presă și chiar am vrut să-l cunosc personal. Am întrebat care este rețeta succesului să ajungi la vârsta de 104 ani. Am înțeles că rețeta succesului este să nu fii stresat. Stresul în societatea noastră provoacă foarte multe boli”,
Tereza Nica, preşedinta filialei ADER Botoşani
Caravana ADER a ajuns la mai multe familii nevoiașe din Botoșani pentru a duce câte un strop de lumină.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024