Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), condusă de botoșăneanul Eduardt Cozminschi, a închis mai multe piețe.
Piaţa Berceni Sud din Bucureşti a fost închisă miercuri de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care a aplicat și o amendă de 10.000 de lei din cauza nerespectării normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, scrie Hotnews.
Alte două pieţe din Capitală - Gorjului şi Titan 2 - Miniş - au mai fost închise miercuri din motive similare de către inspectorii Protecţiei Consumatorilor.
În urma verificărilor începute în pieţele agroalimentare, în contextul sărbătorilor de Paște, la SC Piaţa Berceni Sud SRL din Bucureşti s-a constatat că nu sunt respectate normele pentru combaterea Covid-19, prevăzute în Ordonanţa militară nr. 3 referitoare la respectarea distanţei dintre comercianţi, precum şi la prezenţa avertizărilor cu privire la respectarea distantei sociale de 1,5 metri şi nici alte informări legate de Covid-19, inclusiv cele referitoare la prioritatea la cumpărături a persoanelor de peste 65 de ani, în intervalul orar 11:00 - 13:00, arată comunicatul instituţiei.
Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, fiind dispusă suspendarea activităţii pieţei până la remedierea deficienţelor, precizează ANPC, conform Agerpres.
"Pentru a se asigura de respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia consumatorilor, precum şi la cele conţinute de Ordonanţele militare adoptate până la această oră, cu scopul de a preveni răspândirea coronavirusului Covid-19, ANPC va continua aceste acţiuni",
spun reprezentanţii ANPC.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile