Are 28 de ani şi cucereşte lumea cu o minge. A călătorit prin ţări exotice, şi-a încercat norocul în ţinuturi în care civilizaţia îţi taie răsuflarea. De mai bine de 10 ani își urmează visul, bucurând milioane de oameni.
De o vreme trăieşte în Taipei şi face ceea ce ştie mai bine: execută numere de freestyle şi primește aplauze.
Născut în Botoşani, Ştefan Florescu a urmat cursurile Liceului Sportiv. A devenit cunoscut când a apărut în emisiunea ”Românii au talent” cu numere de freestyle. Jurații l-au trimis direct în finala concursului, însă acolo a fost învins.
Ştefan Florescu nu s-a oprit. A plecat din țară și a continuat să facă jonglerii cu mingea, mai întâi pe străzile din Praga, ajungând să câștige mai mult decât ar fi visat vreodată în România.
"Au fost fotbaliști din Bundesliga care au venit să mă vadă cum fac jonglerii, inclusiv antrenorul de la Middlesbrough, Tony Mowbray. Mi-a zis, râzând, că are nevoie de jucători ca mine la echipă. Am primit însă oferte și concrete după un spectacol. Un oficial francez mi-a spus că ținem legătura pentru spectacole în Franța, la anul, când va avea loc campionatul european de fotbal", spunea în urmă cu câţiva ani, într-un interviu pentru Libertatea, Ştefan Florescu.
Îşi amintea atunci amuzat că l-a impresionat și pe Arnold Schwarzenegger, care s-a oprit să-l aplaude, în piața din Praga. Starul se afla alături de familie, într-o excursie.
"Lumea l-a observat când se uita la mine și au sărit pentru autografe. A preferat să-și continue drumul. Îmi pare rău că nu i-am strâns mâna", povestea Ștefan.
În Taipei, unde vieţuieşte în prezent, Ştefan Florescu face acelaşi lucru: spectacole cu balonul rotund.
Botoşăneanul a postat o fotografie chiar astăzi, în care apare înconjurat de sumedenie de oameni dornici să îi admire jocul cu mingea.
”Astăzi am avut unul dintre cele mai reuşite spectacole stradale dintotdeauna. Foarte mulţi oameni s-au oprit pentru câteva minute pentru a urmări show-ul meu cu mingea”, a scris în urmă cu scurt timp, pe Facebook, Ştefan Florescu.
O altă veste importantă este că botoşăneanul va fi prezent la Euro2020, după cum el însuşi a dezvăluit.
”Deoarece am câştigat un concurs pe site-ul UEFA, voi reprezenta Bucureştiul în echipa lui Skillzy (mascota euro2020). Ne vedem la meciurile Euro2020 organizate în Bucureşti”, a anunţat Ştefan Florescu.
Un om pentru care pasiunea nu are limite. Povestea lui Ștefan Florescu de bună seamă că nu se oprește aici. Alte și alte provocări îl așteaptă.
(Sursă foto: Facebook/Ștefan Florescu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024