Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Una dintre fapte s-a prescris, au decis judecătorii.
Mihai Aniței, la data faptei președinte al Colegiului Psihologilor din România, a fost condamnat joi de Tribunalul București la un an închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de prezentare cu rea-credința de documente ori declarații false.
Aniței este acuzat că și-a atribuit și a încheiat două contracte cu el însuși, iar un altul cu soția să, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
Judecătorii au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Aniței în cazul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a prescrierii faptei, și l-au condamnat la un an închisoare cu suspendare pentru prezentarea cu rea-credința de documente ori declarații false, cu un termen de încercare de trei ani.
De asemenea, magistrații au decis ridicarea sechestrului pus de procurori pe bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Mihai Aniței, după ce acesta a achitat prejudiciul de 336.147 lei, el având de plătit și 30.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Mihai Aniței a fost trimis în judecată de DNA în martie 2017, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese în formă continuată (trei acte materiale) și folosirea sau prezentarea cu rea-credința de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.
(Mihai Aniței)
Potrivit DNA, în contextul derulării proiectului "SCOP-specializarea consilierilor de orientare profesională", finanțat din fonduri europene și implementat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Mihai Anitei, în calitatea să de președinte al Colegiului Psihologilor din România, și-a atribuit și a încheiat două contracte cu el însuși, iar un altul cu soția sa.
Procurorii susțin că decizia de atribuire și încheiere a contractelor a fost luată de Mihai Aniței în exercitarea atribuțiilor de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România-entitate juridică de interes public, atribuții vizând activitatea psihologilor din domeniul privat sau public, stabilite prin Legea nr.213/2004 și care atrag calitatea de funcționar public în accepțiunea art.175 al. 2 Cod penal.
Concret, două contracte de prestări de servicii au fost încheiate pe o durată de un an (noiembrie 2010-noiembrie 2011) de Mihai Anitei, în numele Colegiului Psihologilor din România, cu psihologul Mihai Anitei, având că obiect prestarea de către acesta a 1.596 ore că și coordonator tehnic în cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore că expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor.
Un alt contract de prestări servicii a fost încheiat de Mihai Aniței, în numele Colegiului Psihologilor din România, cu soția sa, de profesie psiholog, având că obiect prestarea de activități supervizare consilieri de orientare profesională, pentru o durată de 672 ore.
Anchetatorii arată că Mihai Aniței a obținut un folos pentru sine și pentru soția sa de 336.147 lei (din care 307.475 lei-sumă aferentă contractelor încheiate cu propria persoană și 28.672 lei-sumă aferentă contractului încheiat cu soția sa).
DNA precizează că valoarea contractelor era stabilită în funcție de numărul de ore, iar prețul convenit era un tarif orar brut.
Pentru a justifica sumele de bani primite în executarea celor două contracte, în perioadă noiembrie 2010-ianuarie 2012, Mihai Anitei a prezentat Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă 28 de rapoarte ce conțineau date inexacte, nereale, cu privire la orele prestate că expert, în condițiile în care aceste ore nu puțeau efectiv, fizic, să fie prestate.
Mihai Aniţei s-a născut pe 18 octombrie 1948, în localitatea Brăeşti, judeţul Botoşani. Din 2009 a condus Colegiul Psihologilor din România.
În anul 1974 a absolvit Facultatea de Filozofie, secţia Psihologie, a Universităţii Bucureşti, iar un an mai târziu prelua conducerea Laboratorului de Psihologie, Întreprinderea de Pompe Aversa Bucureşti, pentru o perioadă de patru ani, pentru ca apoi, timp de 10 ani, să activeze ca adjunct al şefului Laboratorului de Psihologie Aeronautică, Centrul de Medicină Aeronautică, Bucureşti, desfăşurând activităţi de selecție profesională și expertiză periodică a personalului aeronautic din aviația militară și civilă, contribuind la modernizarea-computerizarea Laboratorului de Psihologie Aeronautică. A asigurat asistență psihologică piloților, fiind psihologul grupei de trageri în poligonul de la Astrahan, 1989 (Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare, cel mai bine înzestrat regiment de aviaţie de vânătoare din România, între timp desfiinţat sau, după cum spun unii istorici, "neutralizat").
După 1989 intră în învăţământul universitar, parcurgând toate treptele ierarhice (lector universitar, conferenţiar universitar, iar din 2007 până în prezent profesor universitar), la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. De mai bine de 20 de ani conduce Laboratorul de Psihologie Experimentală "Gheorghe Zapan", de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti.
Este doctor în psihologie, la Universitatea Bucureşti, iar din anul 2007 şi conducător de doctorat şi director al Şcolii de Doctorat, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Din 2009 este preşedintele Colegiului Psihologilor din România, forul suprem al tuturor psihologilor și instituțiilor care au psihologia ca obiect principal de activitate, fiind reales în această funcţie în aprilie 2013.
În 1981 se specializează în microcalculatoate la Institutul Central de Informatică București, iar în iulie 1992 participă la un curs de specializare la firma de aparatură psihologică de laborator Schuhfried din Viena. Din anul 2002 participă direct la elaborarea legislației, normelor şi reglementărilor profesiei de psiholog și la implementarea acestora.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024