CFR Cluj a anunțat, printr-un comunicat oficial, aducerea, sub formă de împrumut, lui Mihai Bordeianu de la Al Qadisiyah, unde nu a reușit să impresioneze în 15 partide bifate.
Mihai Bordeianu a fost transferat de Al Qadisiyah, în luna octombrie a anului trecut, de la CFR Cluj, pentru 1.2 milioane de euro, scrie Pro Sport.
CFR Cluj se află pe locul 2 din Liga 1, cu 47 de puncte obținute după 22 de meciuri jucate.
Mijlocașul, în vârstă de 29 de ani, a avut evoluții foarte bune la CFR Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu. Formația ardeleană speră ca revenirea lui Bordeianu să aducă un plus de calitate în compartimentul de mijloc al campioanei României.
Clubul CFR 1907 Cluj și Al-Qadsiah, formație din prima ligă saudită, au ajuns la o înțelegere privind împrumutul jucătorului Mihai Bordeianu. Sosit la echipa noastră de la FC Botoșani, în ianuarie 2018, Mihai Bordeianu a câștigat trei titluri de campion (2017-18, 2018-19, 2019-20), respectiv o Supercupă a României (2018) în cei trei ani petrecuți în tricoul vișiniu.
Bine ai revenit în familia CFR, Mihai, mult succes!”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile