Ieșirea din concursul Asia Express l-a bulversat îndeajuns pe Zarug încât să ceară sprijinul celor apropiați.
Momentul care l-a marcat: „când m-am trezit cu rucsacii pe caldarâm, pentru că nu am corespuns unor așteptări, eu am înlemnit, m-a băgat în trauma aia. Eu m-am întors acasă, două săptămâni am plâns, după care am început să vorbesc despre experiența asta cu cât mai multă lume, cu prieteni apropiați și terapeuți, ca să reușesc să o metabolizez și să o scot la suprafață, pentru că m-a dărâmat efectiv”.
Mihai Zarug s-a născut în Botoșani, acolo unde a rămas până la 18 ani. Designerul povestește că a fost constrâns să facă facultatea la Iași:
„E un oraș frumos, dar pe care îl asociez cu amintiri neplăcute. Făceam o facultate care nu-mi plăcea, Dreptul, și stăteam într-un apartament cu frate-miu”, a povestit el, pentru Unica.
După facultate, s-a întors acasă la Botoșani, angajându-se ca jurist la fabrica de confecții unde mama sa era acționară. Mai târziu, s-a mutat la o prietenă care locuia deja în Capitală, întrebându-se dacă ar putea să-și facă o nouă viață aici.
Nu mai voia să fie jurist, iar eșecul de a nu-și găsi job-uri din alte domenii a fost din cauza necalificărilor. S-a întors în Botoșani după câteva luni: „am urât Bucureștiul toată viața mea, și acum mai descopăr așa în fiecare zi că îmi mai place câte un cotlon, dar nu am vrut niciodată să locuiesc aici. Ideea principală era să plec din Botoșani”, și-a amintit Zarug la podcast.
La podcast, designerul a povestit că încă de la vârsta de cinci ani i-a plăcut să se îmbrace în rochițe: „am simțit toată viața că sunt altfel, că nu sunt ca ceilalți”.
Târziu, la vârsta maturității, Zarug a decis să le spună celor apropiați despre orientarea sa sexuală: „m-am simțit ușurat când i-am dat o scrisoare maică-mii, înainte să plece în Germania la niște negocieri, și i-am spus să o citească când are chef. Celorlalți le-am dat un sms de grup. Tot prin mesaj mi-au răspuns și ei”,
și-a amintit botoșăneanul
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024