Numărul cazurilor de violenţă în familie care au fost denunţate către autorităţi sau chiar direct la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a crescut faţă de anul trecut cu aproximativ 5%. În opinia reprezentanţilor DGASPC majorarea se datorează campaniilor desfăşurate local prin care s-a atras atenţia asupra consecinţelor unei bătăi sau doar a unor cuvinte triviale şi nu reflectă totuşi realitatea care se ascunde în casele oamenilor.
De la începutul anului şi până în prezent, s-au înregistrat 18 cazuri de abuz fizic şi emoţional, cu două mai multe faţă de anul precedent. Abuzul nu se referă numai la violenţă fizică, ci şi la cea verbală, care lasă urme la nivel emoţional şi psihologic pentru copil. Şi situaţiile de violenţă intrafamilială, în care soţii se ceartă iar copilul este martor şi rămâne marcat la fel ca la abuzul verbal, au crescut de la două la şase cazuri. Ceea ce au rămas din nefericire relativ constante sunt cazurile de abuz sexual, fiind vorba de cinci astfel de sesizări. Conducerea Serviciului Comunitar Specializat din cadrul DGASPC consideră că această creştere a denunţurilor se datorează unei bune mediatizări asupra consecinţelor violenţei în familie de orice tip.
„Aş vrea să cred că este o mai bună intervenţie comunitară decât că a crescut numărul de cazuri de abuz. Poate fi o mai bună intervenţie în comunitate, deci oameni de bună credinţă care sesizează atunci când ştiu că există un copil dincolo de o poartă, dincolo de pereţii unei case care este supus unui abuz sau este neglijat. Dar poate fi şi o creştere de abuz şi neglijare din cauza unor carenţe educaţionale în mediul familial, adulţi care nu au un model parental adecvat, adică ei în copilărie au fost abuzaţi şi atunci ei aplică acelaşi tratament şi propriilor copii”, a declarat
Felicia Mihai, şef Serviciu Comunitar Specializat al DGASPC.
Pe perioada 2009-2010, DGASPC a derulat o campanie din propria iniţiativă împotriva violenţei asupra copilului intitulată „Foloseşte-ţi inima, nu palma”, ocazie cu care reprezentanţi ai acestei instituţii s-au deplasat la mai multe şcoli şi grădiniţe pentru a prezenta riscurile abuzului asupra copilului şi cum pot interveni adulţii şi cadrele didactice.
Elsa ŞEICA