Au fost puse în executare 10 mandate de aducere.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea infracţională a 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, din județele Vaslui, Iași, Neamț și Botoșani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
La data de 8 octombrie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au realizat o prindere în flagrant delict, în municipiul Iași, și au pus în aplicare 16 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Iași și în municipiul Huși, județul Vaslui.
Totodată, au fost puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate fiind prezentate D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, în vederea audierii.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna mai 2021, persoanele cercetate ar fi procurat, depozitat, preparat şi vândut droguri de risc (cannabis), către consumatori din județele Iași și Vaslui.
Totodată, două dintre acestea ar fi înființat și întreținut culturi clandestine (indoor și outdoor) de cannabis, produsele obținute fiind introduse în circuitul ilicit al drogurilor.
În urma activităților și a percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 13 terminale mobile, 51.674 de lei, 17.740 de euro, 13 cartele SIM, aproximativ 2 grame de cocaină, aproximativ 2,4 kilograme de cannabis și 1,4 kilograme de plante de cannabis, semințe de cannabis, trei cântare, trei grindere, un aparat de vidat, 150 de articole pirotehnice și mai multe componente ale unei instalații destinată culturii indoor, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.
În cauză, față de 7 persoane cercetate, bărbați cu vârste între 20 și 38 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Astăzi, 9 octombrie 2022, acestea sunt prezentate Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.
Față de alți 3 bărbați, cu vârste între 20 și 32 de ani, din municipiul Iași, procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Biroul de Analiză a Informațiilor Vaslui.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, inspectoratelor de poliție județene Vaslui și Iași, luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Vaslui și Iași, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
Totodată, la derularea acțiunii a participat o echipă canină (conductor – inspector vamal și un câine antidrog) din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024