Începând de luni, 3 octombrie 2011, Biblioteca Judeţeană invită toţi copiii botoşăneni să îşi doneze jucăriile care le-au înfrumuseţat anii de copilărie şi altor micuţi cu o situaţie financiară precară. De asemenea, în cadrul acestui program, participanţii se pot delecta cu spectacole de muzică, dans, poezie şi teatru.
„Schimb de jucării în scop umanitar” este un proiect în colaborare cu Zibo.ro, o reţea de socializare pentru copii, şi Biblioteca Mihai Eminescu, iar acţiunea se va desfăşura în perioada 3-5 octombrie la sediul instituţiei culturale judeţene. „
Este un eveniment naţional de promovare a spiritului caritabil, să spunem aşa, iniţiat de Asociaţia Zibo prin care copiii vor dărui jucării colegilor lor, anumitor comunităţi poate defavorizate, în cadrul evenimentelor pe care le vom organiza, prin cântec, joc, desene. Ei se vor apropia foarte mult unii de alţii”, a declarat
Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii Judeţene.
Evenimente de acest gen au mai fost organizate în primăvara şi vara acestui an în cadrul proiectului „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”, înregistrând un real succes în rândul micilor botoşăneni.
Pentru a vizualiza programul "Schimb de jucării" apăsaţi
AICI.
(
E.Ş.)