Există și botoșăneni care se încadrează cu brio în categoria celor care practică body-building și care combină exercițiile specifice cu substanțe de acest fel. Ajunși la un anumit stadiu când efectele secundare le schimbă viața, se prezintă de urgență la medic.
„
Cei care s-au prezentat nu sunt mulți, am avut personal două, trei cazuri. Dar probabil că sunt mai mulți de atât pentru că în general nu declară acest lucru și ascund. În general au până în 30 de ani. Ei ascund, mulți dintre ei neagă că aceste substanțe ar avea vreun efect negativ și atât timp cât ei nu vor să accepte faptul că nu le face bine și ei neagă, sigur că medicii nu pot interveni, nu este ascultat”, a declarat
Emilia Iavorenciuc, medic neurolog Spitalul Județean Mavromati.
Primele efecte, potrivit medicilor, nu sunt vizibile și astfel nu produc reacții în rândul celor care râvnesc să aibă un trup de zeu. Sunt însă cele mai alarmante.
”
Astea sunt efecte și care în momentul în care apar, tot pacienții întrerup consumul de substanțe de acest fel. Sunt niște simptome pentru care se prezintă foarte repede la medic. Mai rău sunt cele mai importante pentru că pentru ele nu se prezintă și nu le dau atenție. Tulburările de ritm cardiac pe care le provoacă, ei trec foarte ușor peste niște palpitații sau peste o dispnee care apare la efort”, a mai spus medicul botoșănean.
Anul trecut, un tânăr de numai 18 ani a murit după ce inima i s-a oprit brusc. Părinții în suspectau că era consumator de anabolizante.
(G.E.)
CITEȘTE:
TRAGEDIE: Elev de 17 ani „omorât de steroizi”