Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a solicitat ajutorul Primăriei Ibăneşti în vederea identificării unor persoane care sunt suspecte că ar fi fost muşcate de un câine care ar fi fost identificat cu rabie.
La momentul în care un echipaj de la DSV s-a deplasat în localitatea botoşăneană
nu au mai putut fi preluate probe în vederea stabilirii certe a unui diagnostic. „
Este un caz pe suspiciune la Ibăneşti, suspiciune pentru că acel câine a avut manifestări nervoase, deci clar din punct de vedere clinic a avut rabie dar nu s-a putut face confirmarea la laborator din cauză că în momentul în care a fost descoperit cadavrul acelui câine era într-o stare avansată de putrefacţie”, a declarat
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA.
Drept urmare au fost emise informări atât pentru Prefectură, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică cât şi pentru administraţia publică locală. „
În acest caz informăm Primăria din cauza faptului că am înţeles că în acea localitate, acel câine care aparţinea unei gospodării a muşcat diverse persoane şi am apelat la ajutorul Primăriei pentru a identifica aceste persoane şi a merge la medicul de familie din zonă”, a mai spus
Minodora Vasiliu. Alte două cazuri de rabie au fost confirmate în judeţ la o bovină în localitatea Mihălăşeni şi la un câine în Frumuşica.
CITEŞTE:
Botoşani în alertă cu cazuri de rabie în judeţ