Patru tineri botoşăneni au fost prinşi în flagrant de lucrătorii antidrog ai municipiului Suceava când încercau să vândă heroină împreună cu un alt tânăr sucevean, relatează Monitorul de Suceava.
Poliţiştii au identificat un sucevean şi patru botoşăneni care încercau să comercializeze heroină. Primul identificat de poliţişti a fost suceveanul, B. Ostrovan, asupra căruia oamenii legii au găsit joi, cantitatea de aproximativ 50 de grame de heroină în amestec cu cofeină. Acesta a fost prins în flagrant la un hotel din municipiul reşedinţă de judeţ. Lucrătorii antidrog din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Crimei Organizate au organizat un flagrant în noaptea de joi spre vineri, în restaurantul adiacent unei benzinării, prin care i-au prins pe ceilalţi patru indivizi, C. Murariu, R. Tucă, P. Ciucălău şi C. Cazacu, domiciliaţi în oraşul Săveni, judeţul Botoşani.
Aceştia tocmai vânduseră ofiţerilor antidrog sub acoperire, cantitatea de 70 de grame de heroină. Oamenii legii efectuează cercetări în continuare pentru a stabili întreaga activitate infracţională a celor cinci indivizi, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
CITEŞTE:
Botoşănence minore sechestrate, drogate şi violate de un recidivist