Secţia de Artă plastică – Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani organizează, la Muzeul de Etnografie, din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50, Botoşani, în perioada 20 – 24 februarie 2017, între orele 8.00 – 16.00, atelierele creative intitulate „În prag de primăvară”.
Aflate la a II-a ediţie, acestea îşi propun introducerea participanţilor, ce pot avea vârste cuprinse între 4 ani şi 65+, în lumea începuturilor de vreme, când omul tradiţional, agricultor şi păstor, căuta să stabilească o relaţie între el şi infinitatea cosmică, prin anumite repere bine ştiute, iar Baba Dochia trăia pe pământ, se arată într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, în prag de primăvară, se purtau, se poartă şi se vor purta mărţişoare, expresie de substanţă eternă, obicei şi manifestare a unui străvechi scenariu de înnoire a timpului, aşa că îi vom deprinde, pe cei dornici a fi prezenţi, cu tehnicile de confecţionare ale acestor obiecte-simbol.
Pentru participarea la ateliere este necesara achitarea taxei de intrare, în valoare de 2 lei (pentru grupuri şi copii). În vederea asigurării fluenţei activităţilor, va rugăm să faceţi programări la numărul de telefon: 0231.515506.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024