Dacă se mai întreabă cineva care este „meseria” ce poate aduce venituri mari în unitate scurtă de timp şi cu eforturi minime, o pot demonstra cerşetorii ce împânzesc astăzi tot municipiul Botoşani.
Prin pieţe, parcuri, bazar, colţurile străzilor, pietonale şi chiar în sfintele biserici, pe sectoare foarte bine stabilite şi delimitate, printr-o organizare şi planificare judicioasă îi găsim la „datorie” .Pe principiul „mâna întinsă ce nu spune o poveste nu primeşte pomană”, cu talent în a mima o afecţiune, cu tupeu şi insistenţă atacă cetăţenii ce-şi duc existenţa numai de ei ştiută.
În acest sens Poliţia locală Botoşani a desfăşurat o acţiune cu tema identificării, sancţionării şi descurajarea acestui fenomen, faptă prevăzută de Legea 61/1991. În decurs de patru ore, fiindcă persoanele care apelează în mod repetat la mila publicului nu „lucrează ” mai mult, au fost constatate următoarele aspecte.
Au fost identificate un număr de 32 persoane apte de muncă, cu vârste de la 19 şi până la 60 de ani, unele cu pensii, ajutor social sau indemnizaţie de însoţitor, care mizau pe naivitatea unor trecători. S. Florin chiar ne lămureşte:
„..noi nu dăm în cap, nu furăm, dacă ei sunt fraieri şi ne dau bani, de ce să nu primim ?”
Sumele dobândite nu sunt de loc de neglijat, după trei ore jumătate de muncă C.R. avea modesta sumă de 78,75 lei, evident nefiscalizată, impozitată sau alte datorii către stat.
De îmbrăcat P. Alexandru nu are de gând sa-şi schimbe garderoba, nici mobilă nu cumpără, de mâncare nu are nevoie fiindcă „are băutură, mâncare şi bani la poarta cimitirului” şi noi am „apreciat” simţul economic spunând că „pune la bancă, vrea să plece în străinătate la cerşit”.
După „o muncă istovitoare” cu temperaturi caniculare l-am găsit pe G. Marian în piaţă mare la o porţie de 6 mici şi trei sticle de bere, spunând că după ce termină se întoarce pe culoarul dintre notariat şi magazinul de telefoane.
Dacă se mai întreabă vreun botoşănean ce se întâmplă cu banul trudit şi oferit ca milostenie, suntem în măsură să dezvoltăm subiectul. Pentru faptele constatate au fost aplicate un număr de 21 sancţiuni, îndepărtarea din zonă şi spre dezamăgirea cititorilor, banii obţinuţi din cerşetorie le-au fost înapoiaţi “autorilor” fiindcă aşa prevede legislaţia, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Vezi și: Cerșetorii, junghi în coaste pentru credincioși : Devin agresivi
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024