Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava a organizat marți, în sala de ședințe a Consiliului Județean Botoșani, un seminar de instruire pentru instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale beneficiare ale proiectelor contractate în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020.
Seminarul a fost deschis de directorul BRCT, Cezar Grozavu și a continuat cu prezentări susținute de ofițerii de monitorizare și implementare, pe teme ce au variat de la provocările cauzate de înregistrarea proiectelor la autoritățile ucrainene la proceduri necesare în implementare, din punct de vedere financiar, al achizițiilor, al monitorizării proiectelor sau al asigurării regulilor obligatorii privind identitatea vizuală.
La întrunire au luat parte aplicanți și parteneri din administrația publică locală și societatea civilă, atât din România, cât și din Ucraina.
Unii participanți au prezentat problemele cu care se confruntă din cauza birocrației și a deselor schimbări de legislație și care le-au blocat proiectele imediat după semnarea contractelor de finanțare, iar reprezentanții BRCT Suceava au încercat să găsească soluții pentru deblocarea POC-urilor respective.
Astfel de sesiuni de formare vor continua să fie organizate pe măsură ce vor fi semnate contractele de finanțare și pentru celelalte proiecte aprobate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024