Manifestarea se adresează copiilor, tinerilor dar şi adulților.
Festivalul Internațional al Cântecului, Jocului și Portului Popular „Vasile Andriescu”, ajuns la ediția a XIII-a, şi se va desfăşura în perioada 4-5 august 2018, în Parcul Mihai Eminescu din Botoșani. Evenimentul are ca scop formarea unui comportament artistic prietenos, sensibil, responsabil și creativ față de obiceiurile și tradițiile românești care se regăsesc în vasta diversitate culturală românească.
Regulamentul festivalului:
În festival se pot înscrie ansambluri și/sau formații de cântece și dansuri populare din județul nostru și din celelalte județe ale țării, cu participarea unor invitați de peste hotare, înscriși într-o formă de învățământ de stat (școală, liceu, etc.) sau din sistem privat (asociație, fundație. etc.), Cămine Culturale, Case/ Centre de Cultură, etc.
I. Înscrierea în festival presupune completarea fișei de înscriere și transmiterea către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, pe adresa str. Unirii, nr. 10, cod poştal 710233, personal sau prin scanarea documentului într-un e-mail și expediat pe adresa [email protected] sau pe fax la nr. 0231/515448, până la data de 23 iulie 2018.
II. Grupele de vârstă: copii, tineri, adulți, vor participa în festival după cum urmează:
o sâmbătă, 4 august 2018, grupele de copii și tineri, începând cu ora 1600;
o duminică, 5 august 2018, grupele de tineri și adulți, începând cu PARADA FORMAȚIILOR de la ora 1000.
III. Reguli și precizări
- înscrierile în festival se fac până la data de 23 iulie 2018;
- dintr-o formație nu pot face parte mai puțin de cinci perechi și mai mult de 30 de persoane;
- timpul alocat pentru evoluția unui ansamblu folcloric este de 15 minute;
- fiecare coordonator va prezenta direct la scenă, în cazul în care acompaniamentul orchestral nu este live, CD-ul sau stick-ul cu muzica înregistrată la o calitate foarte bună;
- transportul formațiilor la festival va fi asigurat de participanți;
- organizatorii asigură masa participanţilor, în baza tabelului nominal anexat prezentului regulament, completat cu toate datele solicitate, ştampilat şi semnat la primărie, şcoală, etc. Eventualele lipsuri ale datelor solicitate în tabelul nominal duc la imposibilitatea acordării persoanelor vizate a servirii mesei;
- fiecare grup va avea o pancartă inscripționată cu numele ansamblului/formației și numele localității reprezentate.
Coordonatorul ansamblului/formației confirmă prin semnarea Fișei de înscriere în Festival că fiecare participant este apt de efort fizic și că a fost informat cu privire la detaliile Regulamentului Festivalului.
IV. Date de contact
Botoşani, str. Unirii nr. 10, Cod poştal 710233; tel. 0231-536322; 0753-359-200;
e-mail: [email protected].
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024