De asemenea, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.175 provin din mediul urban, iar 2.344 persoane sunt din mediul rural.
În perioada ianuarie-octombrie 2019, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botoșani, 4.519 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 2.175 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.246 au peste 45 de ani, 638 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 559 au între 25 și 35 de ani, iar 1.076 sunt tineri sub 25 de ani (1.064 tineri NEETs).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.175 provin din mediul urban, iar 2.344 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.516 persoane (33,55%), urmate de cele cu învățământ profesional 1.204 persoane (26,64%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 914 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 374 persoane.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 3.857 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în perioada ianuarie-octombrie 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.551 persoane.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024