Candidații botoșăneni ai Alianței România Dreaptă la alegerile parlamentare, însoțiți de liderul lor, Cătălin Flutur, au participat, luni 5 noiembrie 2012, la lansarea candidaților ARD pentru Parlament. Evenimentul politic organizat la Opera Română a contrastat puternic mitingul de proporții desfășurat de USL chiar în ziua în care, la București, au venit liderii europeni cu care ARD a încheiat o rezoluție cu câteva propuneri de revitalizare a țării.
Pe păstrarea unor relații bune cu Europa au pus accentul, în discursurile lor, și cei doi lideri ai Alianței România Dreaptă, Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu, dar și pe respectul pe care românul îl merită din partea celor aflați la guvernarea țării. “
Dacă așteaptă ceva România de la noi e un lucru pe care USL nu îl poate da: Respect”, a declarat
Răzvan Mihai Ungureanu.
Sloganul “
Repornește inima României”, lansat cu această ocazie, a fost inspirat de ultimele șase luni în care, la guvernarea țării, s-a aflat USL, perioadă care s-a dovedit devastatoare pentru țara noastră: am pierdut bani, am pierdut locuri de muncă, am pierdut fonduri europene. Ne-am ales, din guvernarea USL, cu o Românie blocată! Pe listele ARD pentru alegerile parlamentare din data 9 decembrie se află 452 de candidați, iar îmbucurător este faptul că 75 la sută dintre aceștia sunt oameni noi, tineri cu idei, cu perspectivă. Aceasta deoarece, la întocmirea listelor cu candidații Alianței România Dreaptă, s-a dorit respectarea voinței majorității românilor, adică o schimbare în ceea ce privește actuala clasă politică.
Oamenii s-au săturat de promisiuni, de aceleași persoane care le cer votul o dată la patru ani, de scandal și vorbe goale. ARD a înțeles dorința unei schimbări de generații în politică. “
Faptul că 75 la sută dintre candidații Alianței România Dreaptă sunt oameni noi, în majoritatea lor tineri, arată cât de bine am înțeles noi dorința românilor de a face o schimbare reală în ceea ce privește clasa politică actuală. Asta arată că suntem atenți la doleanțele românilor și tratăm electoratul cu respect. Sunt unul dintre tinerii candidați promovați de Alianța România Dreaptă la aceste alegeri și vreau să-i asigur pe botoșăneni că vor avea în mine un susținător puternic al proiectelor care privesc dezvoltarea județului nostru. Candidez din partea ARD dar, odată ajuns deputat, voi susține orice idee favorabilă Botoșaniului indiferent de culoarea ei politică”, a declarat
Gabriel Augustin Alecsandru, candidat la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani.
CITEŞTE:
Junele ARD care vrea deputat iese la atac : Încearcă să păcălească oamenii