Zilnic, sute de botoșăneni se prezintă în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) cu diverse afecțiuni. Este cunoscut însă că unele persoane vin la UPU chiar dacă nu se confruntă cu o afecțiune gravă.
Și așa se face că holurile unității sunt mai mereu pline. Subiectul a fost intens dezbătut de purtătorul de cuvânt al Spitalul Județean „Mavromati”.
„Ca medic spun că există un grad de incultură medicală la momentul de față. Din cauza, și o să vă supărați pe mine, presei care a preluat tot felul de invitații de la celelalte poziții mai sus ca noi care orice problemă sunați la 112. Nu-i normal, pentru că există o lipsă a unei legislații clare cum există în toată Uniunea Europeană ca atunci în momentul în care ai solicitat ambulanța și se dovedește că este nejustificat să plătești niște amenzi. Pot să vă dau exemplu din Franța din Belgia, unde pacienții înainte de a se prezenta într-un Serviciu de Urgență sună și spun problema și întreabă dacă au vreun mijloc sau de o posibilitate de a temporiza situația până a doua zi când se prezintă la medicul de familie în primul rând pentru că el este cel care deține fișa medicală a pacientului respectiv”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
Dacă în Franța sau Belgia lucrurile stau bine, la Botoșani pacienții se duc aproape pentru orice afecțiune la UPU, chiar dacă ar putea apela la medicii de familie.
„În același timp, îți spun că am fost de față când au venit pacienți la «Urgențe am venit să-mi fac niște analize că în laborator e cu programare, că în ambulator e cu programare » Lipsa de educație a unui sistem sănătos, cu baze sănătoase în care sigur ai drepturi, dar ai și obligații pe care trebuie să le respecți. Asta face ca numărul de adresări din UPU să fie foarte mare”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
Trebuie precizat că, deși numărul de prezentări este tot mai mare, Unitatea de Primiri Urgențe se confruntă cu un deficit de medici. Deși frecvrent se organizează concurs pentru medici urgentiști, locurile nu se ocupă.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024