Mai mulți medici de la Spitalul Județean Mavromati s-au plâns de faptul că pacienții botoșăneni așteaptă până în ultima clipă și ajung în stadii avansate ale bolii, la spital.
În cele mai multe dintre cazuri pacienții au dezvoltat o teamă de spital, mai ales după pandemie când efectiv populația era în stare să îndure orice chin numai să nu ajungă într-o unitate medicală.
Încă se resimt reminescențe ale acelei perioade, spun medicii botoșăneni.
„După pandemie începem să ne revenim și zic eu că ne-am revenit cam în proporție de 85%. De ce? Nu numai din punctul nostru de vedere, ci și al populației care încă are o frică de spital, atât pentru riscul de a se contamina, plus trebuie să recunoaștem și necazurile și evenimentele care au fost și unii pacienți tergiversează sau amână sau nu vor să se prezinte la spital. Până o să trecem de aceste perioade post-pandemice, care întotdeauna ne-au fost favorabile din toate puncte de vedere și evenimente negative și frica populației de a se prezenta la spital”,
Radu Malancea, medic șef secția ortopedie
Doctorii de la Spitalul Județean vor să reclădească încredere pacienților în unitatea medicală mai ales că în prezent condițiile de cazare dar și dotările au fost îmbunătățite.
„Ei nu cunosc ce înseamnă, cum arată spitalul ăsta acum. Cum arăta acum 20 de ani era o epavă, era un jeg. Dar așa era, trebuia să recunoaștem cum era, știți foarte bine, acum 20 - 25 de ani. Acum este cu totul altă treabă în acest spital. Până va trece și va reveni încrederea populației în sistemul sanitar, trebuie să mai treacă timpul, nu numai cu efortul lor, ci și cu efortul nostru în acest sens”,
Radu Malancea, medic șef secția ortopedie
Lucrurile ar urma să se îmbunătățească vizibil în următorii doi sau trei ani la Spitalul Mavromati iar Radu Malancea este de părere că ”nu suntem noi cei mai păduchioși și mai cu bube în cap. Toate spitalele au probleme, unele chiar universitare, dar reușesc mai bine să-și ascundă problemele”.
Noapte albă pentru zeci de polițiști și voluntari pentru găsirea fetiței dispărută: UNDE era
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Casă cuprinsă de flăcări în această dimineață, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Declarația zilei 15 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
O fată de 10 ani a dispărut: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile