Încă de la prima oră a noului an şi imediat după izbucnirea artificiilor, botoșănenii vor începe să plătească pentru electricitate un cost mai mare, preţul mediu al energiei electrice vândute la tarif reglementat urmând să crească cu 0,26%, ca urmare a majorării valorii unor componente de preţ ale tarifelor reglementate şi a reducerii altora.
La rândul lor, tot încă din prima zi 2015, şoferii vor trebui să fie mai atenţi pe drumul spre casă, şi pentru că amenzile de circulaţie vor fi din ianuarie mai mari, ca efect al majorării salariului minim pe economie, indicator la care este raportat.
Salariul minim brut pe economie va urca de la 900 lei la 975 de lei din 1 ianuarie 2015, iar această majorare va antrena automat şi creşterea cuantumului amenzilor rutiere, în condiţiile în care un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim.
(G.E.)
CITEȘTE:
Moș Dolineaschi a venit acasă cu cea mai mare promisiune pentru 2015