„Împreună, mai pregătiți” sub acest slogan pompierii au început să desfășoare, începând de astăzi, puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele cu public numeros din municipiile Botoșani și Dorohoi, precum și orașul Săveni.
Prima acțiune de acest gen a avut loc în Centrul Comercial „TATI” din municipiul Botoșani.
Pompierii au discutat cu cetățenii despre incendiile care pot fi provocate de mijloacele de încălzire, coșurile de fum, instalațiile electrice sau de folosirea necorespunzătoare a buteliilor.
De asemenea, au adus în atenție modul în care trebuie să se comporte înainte, pe timpul sau după producerea unui cutremur, incendiu, inundație sau alte situații în care viața este pusă în pericol.
Pirotehnicienii le-au explicat cetățenilor ce se poate întâmpla dacă ating sau lovesc muniție rămasă neexplodată.
Totodată, i-au sfătuit să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau lumânări aprinse.
Cu acest prilej, pompierii au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale: „Nu tremur la cutremur”, Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!”, „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!”, „R.I.S.C. – Mai bine previi, decât să nu fii!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, cu următoarele cu reguli și măsuri specifice de prevenire a situațiilor de urgență:
- în caz de incendiu, anunţați imediat părinţii sau pe cei din jur. Încercați să ieșiți din casă;
- dacă aveți un telefon în cameră, sunați la 112. Dacă nu aveți această posibilitate, strigați după ajutor;
- ajutați-vă frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
- dacă este mult fum, înaintați în genunchi, deoarece la nivelul podelei puteți respira mai bine;
- nu vă ascundeți în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
- nu vă întoarceți înapoi în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.
- anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
- părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
- urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare!;
- când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa.
- aşteptaţi intervenția pompierilor.
- nu încercaţi să ieşiți afară şi nu vă duceţi pe balcon;
- adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta;
- dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior;
- protejaţi-vă capul şi faţa;
- îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte,
aparate de iluminat.
- adăpostiți-vă sub pupitre/bănci și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
- protejaţi-vă capul şi faţa;
- nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
- cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
- veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.
- în cazul descoperirii muniției rămase neexplodate
- nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
- nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
- nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
- nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
- nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
- nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024