Președintele Partidului Mișcarea Populară a menționat că acesta este un prim pas către un trai la limita subzistenței pentru românii care vor fi împovărați de scumpiri în lanț
”Aș dori să fac din nou referire la chestiunea privind supra-accizarea carburanților, măsură adoptată de Guvern, din două motive vreau să reiterez această idee, întâi și întâi pentru că este iminentă aplicarea acestei măsuri cu 1 aprilie, deci peste câteva zile. Și apoi, ieri dl prim ministru Ponta a făcut, referitor la această problemă, o declarație care mie mi s-a apărut deplasată, chiar năucitoare”, a declarat
liderul PMP.
Mihai Țâbuleac a spus că măsura a fost legiferată prin legea bugetului de stat pe 2014, fiindu-i suspendată aplicarea doar pe trimestrul I.
”
Atâta vreme cât nu s-a intervenit cu o nouă decizie de suspendare, noi speram să fie una de anulare a măsurii, iată că peste foarte puțin timp vom vedea cum se scumpesc toate mărfurile din România, cum se scumpește viața tuturor românilor. Scumpirile vor începe cu carburanții dar ele vor fi în lanț și vor afecta chiar produsele de bază pentru viața oamenilor, respectiv alimentele”, a mai spus
Mihai Țâbuleac.
Singura ieșire din situația dată ar fi promovarea unui act normativ care să anuleze măsura legislativă, fie prin intervenția primului ministru Victor Ponta printr-o rectificare a legii bugetului de stat.
(G.E.)
CITEȘTE:
Partidul lui Țâbuleac alături de un altul, printre cele mai ”iubite„ de cetățeni