Invazia de supermarketuri a sufocat piețele.
Au spus-o, miercuri, reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România (AAPR), în cadrul unei campanii care încurajează cumpărăturile de la tarabă.
Există piețe care au în jurul lor și câte 7- 8 mari magazine, deci concurența e foarte mare. Gustul însă e cel care face diferența.
„Venind la piață, ai garanția unui produs proaspăt, sănătos și de calitate”, a spus Teodor Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România, pentru Libertatea.
Din datele AAPR reiese că locuitorii din Moldova sunt cei care merg cel mai des la piață.
„Botoșani, Galați, Focșani sunt câteva din orașele unde lumea merge la piață în număr mare. În general, în județele din Moldova, piețele au cei mai mulți clienți”,
a mai spus Teodor Birț.
În Oltenia, AAPR-ul nu are nici un membru.
85% din produsele din piețe sunt românești
Teodor Birț a precizat că obiceiul de a merge la piață depinde și de gradul de dezvoltare al zonei.
„Într-o zonă cum este Ardealul, unde sunt multe companii și multe fabrici, este de înțeles că tinerii, din cauza programului de muncă, nu au mult timp să ajungă la piață, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne gândim cum putem să-i aducem și pe ei la piață”,
a adăugat Birț.
Vara este sezonul când piețele sunt pline de fructe și legume proaspete. Potrivit președintelui AAPR, în acest moment, 85% dintre produsele care se vând în piețe sunt românești.
AAPR însumează 260 de piețe agroalimentare din 35 de județe ale țării, peste 5.000 de spații comerciale și 10.000 de locuri de vânzare și încearcă în acest fel să asigure funcționarea transparentă și evitarea practicilor neloiale, dar și organizarea unor spații de vânzare optime.
Mii de familii care sunt producători locali trăiesc din veniturile obținute din vânzarea produselor cultivate sau realizate de acestea.
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024