Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat miercuri o aplicaţie prin intermediul căreia participanţii în cadrul fondurilor de pensii administrate privat Pilonul II pot afla, în termen de maximum 10 zile, denumirea fondului la care sunt alocaţi, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Potrivit ASF, aplicaţia poate fi accesată, în condiţii de deplină siguranţă, atât de pe dispozitive desktop, cât şi de pe dispozitive mobile, potrivit ziarului Crai Nou.
Aplicaţia, realizată în parteneriat cu administratorii fondurilor de pensii private, are ca principale funcţii: colectarea online a datelor de identificare ale petentului; identificarea automată a participanţilor în Registrul participanţilor la fondurile de pensii administrate privat; transmiterea de notificări către administratorii fondurilor sau către Autoritate după depunerea unei cereri, în funcţie de rezultatul obţinut după interogarea bazei de date; înştiinţarea ASF asupra preluării sesizării de către administratorul fondului de pensii; gestionarea stadiului petiţiilor; supravegherea de către ASF a evoluţiei tuturor sesizărilor primite, astfel încât termenele de soluţionare să fie respectate.
Proiectul, implementat de către specialiştii ASF, vine în întâmpinarea participanţilor la Pilonul II, ale căror solicitări privind aflarea apartenenţei la un fond de pensii administrat privat reprezentau peste 90% din obiectul petiţiilor referitoare la sectorul pensiilor private primite de către ASF.
Mai mult, în anul 2015 a fost înregistrată pe acest segment o creştere cu aproape 40% a numărului de petiţii faţă de anul anterior (de la 817 la 1.129), formulate în principal de către participanţii alocaţi prin intermediul procesului de repartizare aleatorie la fondurile de pensii.
Vezi și: Motiv de BUCURIE pentru pensionarii botoșăneni: Au crescut pensiile anticipate parțial
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024