Zeci de mii de botoșăneni și-au căutat dreptatea în fața instanțelor judecătorești și au deschis procese unul după altul în anul 2013. Potrivit datelor statistice anul trecut, angajații Tribunalului Botoșani și cei ai instanțelor din raza teritorială au avut de soluționat nici mai mult nici mai puțin de 68.842 de cauze.
Acțiunile botoșănenilor au aglomerat instanțele de judecată astfel încât s-a ajuns la întârzierea judecării cerințelor, la termene de judecată lungi și procese care au început cu ani în urmă și care nu s-au încheiat nici până în prezent.
”Datele statistice la nivelul întregului Tribunal și instanțele din raza sa teritorială arată că, pe parcursul anului 2013 au fost de soluționat un număr total de 68.842 de cauze. Este o creștere a volumului de activitate comparativ cu anii trecuți. În 2011 totalul cauzelor de soluționat a fost de 54.770, în 2012 de 56.744. Este o creștere cu 12.098 de dosare”, a declarat
Anita Manole, președintele Tribunalului Botoșani.
Potrivit președintelui Tribunalului, cel mai mare volum de activitate a fost înregistrat la Judecătoria Botoșani. În ceea ce privește Tribunalul Botoșani singura secție care a înregistrat o creștere a volumului de activitate este secția penală.
De asemenea, numai de la începutul acestui an, pe rolul Tribunalului Botoșani s-au înregistrat peste 760 de dosare.
(A.D.)
CITEȘTE:
Noul Cod Penal aduce diminuări masive ale pedepselor AFLĂ care
[[banner]]