După luni bune în care botoșănenii și românii în general au fost nevoiți să stea în case, odată cu relaxarea măsurilor, unii dintre ei au început să plece în concedii. Sau măcar să și le planifice, semn că pandemia nu-i mai sperie.
Agențiile de Turism au început să facă rezervări în România dar și în țări precum Bulgaria și Grecia. Cei mai mulți au ales să plece pe litoralul românesc. În timp ce unii dintre ei aveau concediile programate înainte de izbucnirea pandemiei și nu puteau să le amâne, alții pur și simplu au ales să plece în această perioadă pentru că s-au săturat să stea în casă.
Iar numărul este la acest moment de ordinul zecilor.
„Pentru litoralul românesc am vândut și 15 iunie acum, lumea nu mai vrea să stea în casă. Pentru iulie și august am început să facem rezervări și pentru Grecia și pentru Bulgaria. Pentru perioada de 15 - 30 iunie preturile nu s-au scumpit, au fost chiar foarte multe oferte speciale. Pentru iulie-august nu s-au scumpit, dar nici nu au scăzut”,
Nely Luchian, director Agenție de Turism
Oamenii care vor să plece în alte țări sunt sfătuiți să mai aștepte cu rezervările măcar până la începutul lunii iulie. Când se va ști exact care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare.
În ceea ce privește prețurile, ele diferă bineînțeles în funcție de condițiile oferite. Spre exemplu un hotel 3 stele pe litoral pentru cinci nopți se plătește în jur de 1.500-2.000 de lei.
Însă un hotel de lux cu all inclusive prețurile ajung și până la 8.000 de lei.
Pentru Bulgaria tarifele la un hotel de 4 stele pentru doi adulți sunt de 500 de euro, iar pentru un hoteluri de trei stele în jur de 300 de euro.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024