Lista de solicitări înaintată către șefii orașului din partea cetățenilor acestui oraș este întotdeauna extrem de lungă.
În oraș s-ar putea spune că s-au făcut o serie de investiție, multe sau puține, în funcție de așteptările fiecăruia.
Însă cele mai multe dintre obiectivele realizate în oraș ajung să fie distruse în timp record. Așa s-a întâmplat cu oparte dintre terenurile pentru sport în aer liber, unde Primăria a amenajat coșuri de baschet sau mese de tenis.
Toate au fost preluate de Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) care se ocupă de întreținerea lor.
La nesfârșit, parcă.
”Ultima dată am intervenit în Parcul Curcubeului, am reparat ce se putea repara. Am făcut în urmă cu cinci ani de zile niște terenuri de sport în cartiere, dacă vă mai amintiți, cu coșuri de baschet și mese de tenis, patru la număr de acest gen. Anul trecut le-am reparat și sunt distruse, le-am reparat din nou”,
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA
Cele patru parcuri penru sport în aer liber au fost amenajate în cartierele Sucevei, Bucovina, Parcului Tineretului și Parcul Mihai Eminescu.
Peste tot, obiectivele puse de municipalitate au fost distruse.
”Sunt rupte gardurile, mese de tenis rupte, îndoite, distruse, inele la coșurile de baschet rupte și distruse. Și acum, am dat drumul la un referat pentru a cumpăra materiale ca să le reparăm din nou. Sunt chestii de uzură, la nesfârșit reparăm garduri, bănci sau coșuri de gunoi”,
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA
În puține dintre aceste cazuri, autorii sunt surprinși în flagrant și în și mai puține, sunt trași la răspundere și puși să plătească pentru pagubele pe care le-au cauzat.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024