Botoşănenii şi toţi românii care doresc să depună solicitări în cadrul programului Casa Verde, vor putea depune cererile şi online, decizia fiind luată de Ministerul Mediului, pentru a evita cozile uriaşe care s-au format la ultima sesiune de depunere a documentelor, a declarat, marţi, ministrul Graţiela Gavrilescu.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că se lucrează la implementare a unui nou sistem, de depunere online a solicitărilor pentru programul Casa Verde, pentru a fi evitate cozile uriaşe create la ultima sesiune de depunere a cererilor de finanţare.
„Anul acesta noi a trebuit să recuperăm un an din Casa Verde, anul 2016, care din păcate şi la acest capitol a fost defectuos. La această oră toate dosarele depuse pe Casa Verde au fost analizate şi 99% dintre ele au fost aprobate. Am făcut o procedură rapidă, de a colabora cu populaţia. Pentru ghidul de finanţare pe care tocmai îl lansăm acum pentru Casa Verde, prin care vom şi îmbunătăţi o serie de proceduri, dorim ca toate documentele pe care le produce cetăţeanul să poată să fie produse o parte dintre ele online, aşa cum să fac şi la programul Rabla şi la Rabla plus”, a declarat la Bistriţa, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Ministrul a adăugat că o parte dintre documente, cele care ţin de partea de securizare a persoanei vor fi depuse în copie, în continuare, la Administraţia Fondului de Mediu (Sursa: Mediafax)
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024