Timp de trei săptămâni prefectul a emis un ordin prin care au fost efectuate controale mixte în clădirile care deservesc unitățile de învățământ din județul Botoșani.
În total ar fi vorba despre peste 750 de astfel de imobile. Verificările au fost efectuate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
DSP a depistat mai multe grădinițe cu grupuri sanitare în curte care puneau în pericol viața copiilor.
„Am avut grădinițe în care grupul sanitar este în curte, noi am recomandat ca în aceste unități să nu se înceapă activitatea pentru că sunt zone care pot provoca daune copiilor și nu ne permitem acest lucru. Sunt WC-uri în curte care nu sunt conforme, am niște imagini de la fața locului și într-adevăr ar pune în pericol chiar viața copiilor și nu dorim acest lucru”,
Monica Adăscăliței, director DSP
Două dintre acestea ar fi în comuna Ungureni, însă există astfel de situații și în alte unități administrativ teritoriale.
Începând cu 23 august personalul din cadrul DSP a participat la controalele la școli alături de ISU și IȘJ. Punctele urmărite de DSP au fost privitoare la autorizațiile sanitare de funcționare, stadiul de igienizare în unitățile școlare, condițiile de depozitare a produselor alimentare, conformitatea grupurilor sanitare și a altor spații, etc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024