Sportivii sunt nevoiți să se antreneze la 400 de km distanță de casă.
Județul Botoșani este o adevărată pepinieră de sportivi de elită la nivel mondial, cel puțin la atletică grea. Județul nord-moldav a dat României canotori, luptători de greco-romane și halterofile de elită. În fiecare an, campionatele naționale de lupte, haltere sau canotaj sunt dominate de sportivi botoșăneni.
Mulți dintre aceștia ajung să participe, cu rezultate excepționale la Campionatele Europene, Campionatele Mondiale sau chiar la Olimpiadă. Anul acesta, la Olimpiada de la Paris, participă nu mai puțin de 11 sportivi botoșăneni în lotul României.
Printre aceștia și Simona Radiș, medaliată cu aur și la Olimpiada de la Tokyo, de acum patru, multiplă campioană europană și mondială la canotaj, luptătorul Alin Alexuc, aflat la a patra participare la o Olimpiadă dar și halterofila Loredana Toma, de asemenea multiplă campioană europeană și mondială. În special canotajul este punctul forte al Botoșaniului, fiind considerată una dintre cele mai bune pepiniere de sportivi de performanță din România, pe această ramură sportivă, informează adevarul.ro.
Despre botoșăneni, având în vedere rezultatele, se poate spune că sunt printre cei mai buni canotori din lume, în momentul de față. Cu toate acestea statul român nu pare foarte interesat de potențialul uriaș al județul nord-moldav în materie de sport.
În canotajul botoșănean nu s-a investit mai nimic iar sportivii sunt lăsați să bată și câte 400 de kilometri numai pentru a se antrena, iar echipamente nu au primit de patru ani.
Județul Botoșani este un tărâm al apelor. Este al doilea județ din România ca luciu de apă, cu două râuri mari și peste 140 de iazuri, plus mari lacuri de acumulare. Poate și de aceea, botoșănenii de la sat, au canotajul în sânge. Parcă sunt făcuți pentru acest sport. De la Botoșani s-au ridicat adevărate legende ale canotajului mondial.
Una dintre acestea este Georgeta Damian Andrunache. Născută la 1976, în satul Dracșani, județul Botoșani, pe malurile unuia dintre cele mai mari iazuri din Moldova, Georgeta Damian Andrunache a dominat campionatele naționale și mondiale de juniori, pentru ca mai apoi, în echipajul de 8+1 al României să câștige trei campionate mondiale de canotaj, la rând și în 2002, aurul la Jocurile Olimpice de la Sydney, în Australia.
Împreună cu Viorica Susanu a câștigat proba de două rame la Mondialele din 2001 și 2002 dar și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. La Atena a câștigat încă o medalie de aur cu echipajul de 8+1. Tot botoșăneancă este și Iulia Bobeică( Bulie), din comuna Gorbănești. Iulia Bobeică, născută în 1967, a reușit să fie de trei ori campioană mondială și să obțină o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992. De altfel, în fiecare an, canotorii botoșăneni legitimați fie la Clubul Sportiv Botoșani, fie la cluburile mari din țară reușesc performanțe deosebite.
Ultimul mare star al canotajului românesc, de origine botoșăneană, este Simona Radiș, din comuna Avrămeni. Simona are 25 de ani și concurează în echipajul de dublu, alături de suceveanca Ancuța Bodnar, reușind performanțe incredibile. Are în palmares trei titluri mondiale la seniori, șapte titluri europene și o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2020.
În ciuda potențialului uriaș al zonei în materie de perfomanță în sport, statul român nu a investit mai nimic în canotajul botoșănean. Greul performanțelor îl duc antrenorii și sportivii. În mod paradoxal în acest județ, cu o suprafață uriașă de luciu de apă și cu sate pline de copii parcă făcuți pentru canotaj, nu există nicio bază nautică pentru antrenamentele sportivilor.
În cel mai fericit caz, copilul descoperit, selecționat, de antrenorii botoșăneni, așa cum s-a întâmplat în cazul Simonei Radiș, ajunge la un club mare din București. Ceilalți, cu iazuri uriașe, la doi pași, sunt nevoiți să bată 400 de kilometri, până la Snagov, pentru a se putea antrena pe apă.
(Foto: COSR)
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024