Dacă ar fi să aşezăm în antiteza filmului realizat de Olivier Assayas  o carte, aceea ar fi "Cerneala" lui Fernando Trias de Bes. O carte-metaforă în care autorul îşi poartă cititorul printr-o serie de încercări-probe. Astfel, la Trias de Bes înveţi să te purifici prin iubire (librarul), prin foc (matematicianul), să eliberezi norii (corectorul), să joci totul pe o singură carte (tipograful), să ştii să îţi controlezi şi îţi stăpâneşti obsesiile (editorul). Şi rămâi în sine, descoperit ca o pagină albă, scrisă cu cerneala care dispare pe măsură ce citeşti, singura cerneală care explică motivul tuturor lucrurilor inexplicabile.

Însă iată că vine Olivier Assayas cu filmul său, ”Vieţi duble”/”Doubles vies”, şi îşi pune în minte să răstoarne mentalităţi şi să bulverseze până şi această lume nouă despre care credeai că ştii deja totul.

Regizorul francez dovedeşte o excelentă ştiinţă a actorului, ştie să îşi plieze personajul pe trăsăturile native ale interpretului, iar alegerea a două vedete carismatice (Juliette Binoche și Guillaume Canet), într-o poveste în care comedia se împleteşte cu elocinţa discursului, nu face decât să transforme un subiect aparent pretenţios într-o stare de spirit, să așeze înaintea spectatorului o dezbatere publică în termeni comuni, căci ea, dezbaterea, ne priveşte pe fiecare şi pe toţi laolaltă.

Filmul este, cum spuneam, o dezbatere despre viitorul cărţii: pe hârtie sau pe tabletă? În librărie sau pe internet? Cu preţ sau fără? Mai bine de trei sferturi din film se derulează în jurul acestui subiect, însă dialogurile sunt departe de a fi obositoare. Create anume să impună un ritm alert fimului, atmosfera este conectată la viteza cu care societatea însăşi se schimbă. Desigur, Olivier Assayas ştie că cea mai mare rezistenţă a societăţii este la schimbare. Personajele nu dau verdicte, dar traversează ele însele etape pe care le recunoaştem a fi fost cândva şi ale noastre.

De altfel, regizorul plusează şi, pentru ca mesajul să fie şi mai clar, în film este introdus chiar şi Giuseppe Tomasi di Lampedusa, cu al său celebru citat din finalul cărţii ”Ghepardul”: “Trebuie să se schimbe ceva, pentru ca totul să fie la fel ca înainte”.

Acţiunea filmului se derulează în jurul a câtorva personaje cu impact direct la privitor. Editorul Alain (Guillaume Canet) şi soţia lui Selena (Juliette Binoche), pe de o parte, scriitorul Leonard (Vincent Macaigne) şi soţia lui Valerie (Nora Hamzawi), pe de cealaltă parte. Între ei intervine o tânără  (Christa Theret), cea care în fapt zdruncină liniştea şi, de ce nu, promiscuitatea celor două cupluri.

Întâmplările la care asistăm sunt mai mult decât ordinare, trădări fără cataclisme sentimentale, atracţii lipsite de complicaţii intelectuale, regizorul alegând parcă anume să nu ofere puncte comune între relaţiile carnale şi cele strict profesionale. În afara singurului personaj pentru care aventura vieţii este vitală pentru a rămâne în atenţia publicului. Iar acesta este, fireşte, scriitorul. Care nu se sfieşte să îşi povestească în cărţi propriile poveşti de dragoste, prilej pentru o nouă dezbatere, chiar dacă secundară în economia filmului: câtă ficţiune şi câtă realitate umple un roman? Are dreptul un scriitor să expună în carte viaţa privată a celor cu care interacţionează? Cine pune preţ pe carte atunci când povestea este, de fapt, viaţa unui om? Cine câştigă, cine pierde?

Filmul ”Vieţi duble” merită un parcurs mai amplu în spațiul românesc, tema fiind una dacă nu de interes major, măcar cu impact emoţional în rândul unui anumit segment de public. Suntem gata să renunţăm la cartea scrisă? Suntem pregătiţi să ne abandonăm marelui colos numit Google, gata să ne disciplineze, să ne definească în algoritmi, spre a ne încadra ulterior în principiile de fier ale noii lumi?

Cultura digitală modifică întreaga structură a umanităţii. Blogurile, Twitter, audiobook-ul sunt termenii cei mai uzitaţi în filmul lui Olivier Assayas. Iar tema este foarte bine digerată de spectator, pentru că regizorul ştie foarte bine să o încadreze în poveste. Un film cu un umor neforţat, într-un limbaj bine tradus pentru privitorul de nivel mediu, imagini sugestive, decupate doar atât cât e nevoie pentru ca mesajul să se contureze deplin. Dialoguri în ritm bine dozat, un parcurs alert, cu întâmplări mai mult sugerate decât explicite.

”Vieţi duble” poate fi şi filmul despre două lumi antagonice, aflate în permanentă luptă, dar un antagonism necesar evoluţiei. Iar concluzia pe care Olivier Assayas o aşază înaintea privitorului nu este deloc descurajatoare. Rezistenţa la schimbare nu este o soluţie. Aternativa, în schimb, este întotdeauna salvatoare.

Cinefilii botoșăneni îl pot viziona după următorul program: Duminică, Miercuri: 20:00; Luni, Joi: 18:00.

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: