Mai sunt exact 74 de zile până la alegerile generale din acest an, un scrutin la care sunt aleși viitori deputați și senatori din Parlamentul României.
Iar campania electorală oficială este programată să înceapă peste 44 de zile, adică pe 1 noiembrie 2024. Alegerile efective vor avea loc în acest an de Ziua Națională a României, pe data de 1 Decembrie.
Suntem așadar într-o pre-precampanie electorală, deși termenul este cu mult forțat. Iar primii care și-au ridicat deja bannerele cu candidații pentru alegerile parlamentare.
Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani poate fi văzut în afișajul electoral alături de Ionela Aiftincă și Luciana Buliga precum și Ovidiu Jitaru, Eduard Mititelu și Alexandru Dumitriu.
Banerele pot fi observate pe străzile principale ale orașului, respectiv Bulevardul Mihai Eminescu, Primăverii sau Calea Națională.
PNL este așadar singurul partid care deschide publicitatea electorală la Botoșani.
La PSD nu s-au stabilit încă listele de candidați. Potrivit conducerii Filialei Județene a partidului, situația este valabilă la nivelul întregii țări.
Cel mai probabil în curând urmează să se întrunească un Consiliu Politic Național în care să fie validate în bloc listele pentru toate filialele județene.
Nu și-au făcut publice listele nici celelalte formațiuni politice care ar putea avea candidați din Botoșani pe listele pentru Senat și Camera Deputaților.
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024
Joker: Delir în doi la Happy Cinema Botoșani - PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024