După accidentarea lui Vasile Prisacă din meciul disputat pe Municipal cu Astra II Giurgiu, care s-a ciocnit puternic cu un jucător advers şi a suferit o fractură de piramidă nazală, antrenorii şi acţionarii clubului au adus deja în discuţie aducerea unui nou goalkeeper. „
Păcat, ne pare rău la toţi ce s-a întâmplat cu Vasile, probabil o să fie ieşit o perioadă îndelungată din activitate. Asta o să vedem cum remedia, dacă eventual putem să aducem un portar. Are fractură de piramidă nazală, trebuie operaţie, cel puţin o lună nu are voie să facă nici un fel de efort, după aia până reintră, este aproape gata returul”, a declarat
Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoşani. Tehnicianul susţine că după meci a purtat deja o discuţie cu finanţatorul echipei, Valeriu Iftime care, printre altele i-ar fi spus că este nevoie de un portar la echipă. „
Stăm în Cherecheş şi Listaru pe care l-am adus acum. Este şansa lui Ovidiu, i-am zis că îi va veni şansa să apere, dar noi trebuie să vedem dacă Doamne fereşte se mai întâmplă ceva şi cu el, pentru că la fotbal, pot apărea accidentări de genul acesta. Şi de aia cred că o să trebuiască să aducem portar, vedem acum dacă îl şi găsim”, a mai spus
Popovici.