Municipiul Botoşani se implică din nou, anul acesta, pentru a cincea oară consecutiv, în campania de mediu “Earth Hour”. În acest an, pe data de 23 martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour.
Clădirea Primăriei Botoşani, precum şi a instituţiilor din subordinea instituţiei îşi vor stinge luminile făcând astfel loc unor manifestări care vor aduce bună-dispoziţie.
Pentru o implicare mai puternică, în comparaţie cu anii trecuţi, municipalitatea a lansat ONG-urilor botoşănene o provocare pe care au primit-o cu entuziasm. Astfel, botoşănenii sunt aşteptaţi pe data de 23 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, la o serie de acţiuni menite să tragă un semnal de alarmă privind risipa consumului de energie electrică pe care îl facem zi de zi.
Acţiunile la care sunt invitaţi botoşănenii sunt:
1. „Animaţie stradală Glow in the dark ” – Harlem Shake organizat de Asociaţia B-RIGHT Media Botoşani şi trupa Evolution Crew.
2. Asociaţia Culturală Amfiteatru-2006, în parteneriat cu Atelierul de Teatru al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Botoşani - Tema - Terra - planeta noastră, să-i dăruim o oră”.
3. "Alături de prieteni" - moment muzical organizat de Asociaţia Vis de Artist .
4. Editare şi distribuţie ziar dedicat campaniei Earth Hour, acţiune organizată de Centrul Europe Direct Botoşani.
5. „O oră fără calculator! „ acţiune desfăşurată de Asociaţia Culturală Adrian Enache – Editare Ziar Buzz cu ocazia marcării Earth Hour 2013.
6. „ Împreună cu părinţii protejam mediul „ organizat de Asociaţia Şcoala şi Familia.
7. Asociaţia Ne Trebuie Speranţă - Acţiuni desfăşurate de copiii cu Sindrom Down şi alte afecţiuni psihice cu ocazia marcării Earth Hour şi încurajarea populaţiei la acţiunile de mediu.
8. Liceele: Dimitrie Negreanu şi Grigore Antipa – FlashMob cu ocazia Earth Hour.
9. Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani – Acţiuni stradale cu ocazia Earth Hour 2013.
10. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă OPTIM în parteneriat cu Liceul Dimitrie Negreanu – Acţiuni desfăşurate cu ocazia Earth Hour 2013.
11. Asociaţia Cheia Sol – Program artistic desfăşurat cu ocazia Earth Hour 2013.
12. Asociaţia pentru copii “Il Girotondo” - acţiuni specifice de stingere a luminilor în intervalul amintit din ziua de 23 martie, plus alte acţiuni menite să tragă un semnal de alarmă vizavi de problemele cu care se confruntă mediul înconjurător.
CITEŞTE:
Primăria vrea titlul de „Capitala Earth Hour” pentru Botoşani