Coaliţia pentru Familie care, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, vrea modificare Constituţiei astfel încât în legea fundamentală să scrie că familia se întemeiază pe căsătoria dintre bărbat şi femeie, a strâns deja 900.000 de semnături de susţinere, scrie Gândul.
Deocamdată, însă, nu poate depune proiectul la Parlament neavând câte 20.000 de semnături din jumătate din judeţele ţării, aşa cum prevede legea. Au fost însă şi judeţe fruntaşe, susţine Eduard Dumitrache, unul dintre liderii Coaliţiei pentru Familie. La Iaşi s-au strâns deja peste 100.000 de semnături, în Neamţ peste 80.000, la Suceava peste 60.000, la Bihor peste 50.000. Până se va depune la Parlament iniţiativa, termenul fiind mai 2016, Dumitrache spune că „din punct de vedere al entuziasmului şi sinergiei realizate la nivelul societăţii civile putem spune că Iniţiativa pentru Familie este un succes”. Prima iniţiativă cetăţenească de anvergură pentru modificarea Constituţiei este justificată de susţinătorii demersului prin faptul că familia tradiţională este în pericol şi trebuie apărată. De cine? „De elementele de disoluţie ce sunt cultivate în prezent în societate”, spune Eduard Dumitrache, coordonatorul pentru Bucureşti al Coaliţiei pentru Familie. Printre acestea, menţionează el, sunt „sexualizarea excesivă a mediului social, lipsa unor politici de încurajare a constituirii familiei, a dezvoltării ei, a naşterii şi creşterii copiilor”. Nu în ultimul rând, Dumitrache vorbeşte despre „dizolvarea familiei prin aparenta deschidere către minorităţile sexuale, poligamie”.
„De fapt, pretinsa lărgire a familiei prin accesul minorităţilor sexuale înseamnă modificarea integrală a noţiunii de familie şi desfiinţarea ideii de familie aşa cum a fost înţeleasă ea din cele mai vechi timpuri. Iniţiativa nu este în contratimp cu evoluţiile europene, ci dimpotrivă, mai multe ţări au consacrat constituţional familia ca fiind întemeiată pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. În fapt, iniţiativa noastră civică creează necesitatea obiectivă a unui referendum în care întreg poporul român, titularul suveranităţii, să se pronunţe democratic asupra unei chestiuni ce afectează identitatea noastră colectivă”, a declarat el pentru sursa citată.
De altfel, aceasta este şi miza. Dacă acest demers fără precedent ar avea şanse de succes, atunci în România căsătoriile între persoane de acelaşi sex ar fi fie imposibile într-un viitor apropiat. Dumitrache consideră că, la două luni de la demararea procesului de strângere de semnături, campania este „din punct de vedere al entuziasmului un succes”. El a precizat că există comitete locale de iniţiativă în toate judeţele ţării şi că „din punct de vedere al numărului de semnături poate părea că demersul civic şi-a îndeplinit ţinta”.
„Procedura ce reglementează în România o iniţiativă civică este însă deosebit de complexă, cu multe chichiţe legislative, făcută parcă să împiedice finalizarea ei cu succes. De aceea am abordat un algoritm în cascadă, cu paşi mărunţi, astfel încât dacă în unele judeţe campania este avansată, în altele abia debutează. Am primit astăzi informaţia că în Iaşi s-a depăşit numărul de 100.000 de semnături”, a spus Dumitrache, precizând că în cazul Bucureştiului campania a început în ianuarie şi se va finaliza la sfârşitul lui martie. La Suceava şi Botoşani s-a încheiat însă, semnăturile intrând în procesul de validare. Potrivit informaţiilor publice ale Coaliţiei, la Iaşi s-au strâns deja peste 100.000 de semnături, la Suceava peste 60.000, la Bihor peste 50.000, iar în Neamţ peste 80.000.
Chiar dacă pentru declanşarea procedurii de revizuire prin iniţiativă cetăţenească este nevoie de 500.000 de semnături, cele 900.000 raportate până acum nu fac să fie îndeplinite toate condiţiile legale depunerii la parlament a proiectului, deoarece este nevoie ca în jumătate dintre judeţele ţării să fie înregistraţi câte 20.000 de susţinători. „Probabil la sfârşitul lunii martie vom putea evalua situaţia la nivel naţional şi avansa o dată pentru depunerea dosarelor la Parlament”, a spus Dumitrache. Fără a avea un termen clar fixat, potrivit legii, până la finalul lui mai 2016, proiectul trebuie să fie înregistrat la Parlament. Coaliţia afirmă că demersul său nu vizează doar clarificarea definiţiei familiei în Constituţie, ci şi asumarea de către autorităţi a unui pachet de politici publice care să îi ajute pe cei care vor să-şi întemeieze o familie.”Un asemenea program ar putea fi motorul redresării crizei demografice din România”, a comentat Dumitrache.
Acest punct de vedere este împărtăşit şi de către Biserica Ortodoxă care, alaturi de celelalte culte religioase din România, susţine deschis această campanie. ”Instituţia familiei tradiţionale trebuie apărată din raţiuni morale, spirituale şi demografice”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, părintele Vasile Bănescu. BOR, a precizat el, nu s-a implicat concret în strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei, dar „sprijină acţiunea prin cuvânt”, la nivelul discursului său public şi speră ca demersul Coaliţiei să se finalizeze prin ”modificarea textului constituţional care să apere astfel în mod explicit şi deplin familia autentică”.
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile