Date fiind solicitările înaintate de către asociaţiile de proprietari referitoare la garduri metalice, gard viu sau copăcei, municipalitatea va face în perioada imediat următoare mai multe achiziţii pentru a onora cererile acestor organizaţii.
În consecinţă, edilii au luat legătura cu reprezentanţii Direcţiei Silvice pentru a
cumpăra fire de sânger pentru gardul viu la un preţ convenabil, cererea fiind undeva la 50.000 de fire care vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari care le vor planta în această primăvară. „
Totodată, avem 600 de milioane alocaţi pentru achiziţia de gard metalic, mai avem undeva la peste 2 kilometri de anul trecut care nu l-am montat în oraş şi împreună cu 5 km pe care îl vom cumpăra vor fi undeva la vreo 7 km de gărduţ pe care să îl montăm. Vom achiziţiona şi 500 şi ceva de kilograme de gazon, mai avem în jur de 100 de kilograme de anul trecut şi tot la fel vom împărţi către asociaţii”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Nu în ultimul rând vor fi achiziţionaţi 2.000 de tei care urmează a fi plantaţi în oraş. Concomitent cu onorarea solicitărilor din partea asociaţiilor de proprietari, salariaţii de la Direcţia de Edilitare au început şi acţiunea de toaletare a spaţiilor verzi sau a copacilor din oraş.