Botoșaniul are cei mai puțini angajați din Moldova și este una dintre cele mai sărace zone din România. Mai mult de jumătate din populația județului nu muncește, iar un sfert dintre locuitori nu au nici măcar zece clase, nivelul minim pentru a se putea califica. Mulți nu au niciun venit.
Botoșaniul este un județ în cădere liberă, cel puțin din punct de vedere al numărului de persoane care au o slujbă. De mai bine de un deceniu, Botoșaniul se zbate la finalul clasamentului național din punct de vedere al ocupării forței de muncă, dar anul acesta a căzut complet în statistici. Conform datelor de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), Botoșaniul a ajuns ultimul județ din Moldova din punct de vedere al ocupării forței de muncă. Până și Vasluiul stă mai bine. La nivel național, Botoșaniul este antepenultimul județ după același criteriu și unul dintre cele trei poluri ale sărăciei din România.
Botoșani este un județ cu mari probleme din punct de vedere al ocupării forței de muncă. Pe scurt, puțini dintre locuitori au un loc de muncă. Dintr-o populație totală de peste 380.000 de locuitori, mai bine de 140.000 sunt pensionari și copii. Rămâne o forță activă de aproximativ 240.000 de persoane. Dintre aceștia mai bine de jumătate nu au loc de muncă. Sau mai precis rata de ocupare este de numai 43.7%, scrie adevarul.ro.
O bună parte nu figurează nici măcar ca șomeri sau aflați în căutarea unui loc de muncă. Sunt efectiv oameni fără niciun venit. Această situație este întâlnită din anul 2006, atunci când Botoșaniul tot pe ultimul loc era în Moldova din punct de vedere al forței de muncă. După un reviriment apărut în urma aderării României la Uniunea Europeană, Botoșaniul s-a prăbușit din nou. În 2022 era pe penultimul loc în Moldova,din punct de vedere al ocupării forței de muncă, cu o rată a ocupării de 45.9%. Anul acesta însă Botoșaniul a căzut pe ultimul loc. Un loc aparte îl ocupă și asistații social, sau cei cu venim minim garantat. Dintre aceștia, majoritatea nu a avut vreodată loc de muncă. ”Sunt 2.000 de persoane la venit minim garantat care nu au muncit niciodată”, precizează și Anca Apăvăloaie, director AJOFM Botoșani.
Situția este foarte dificilă. Și asta în condițiile în care doar 110.000 de persoane muncesc într-un județ cu o populație de peste 380.000 de locuitori. Mulți dintre cei fără loc de muncă nici măcar nu au studiile necesare pentru a se califica într-o meserie. Sunt practic condamnați la sărăcie. Pot cel mult ocupa posturi de muncitor necalificat, femeie de serviciu, angajat în agricultură și în general meserii slab remunerate.
”Nivelul de studii al persoanelor care sunt înregistrate în evidența AJOFM este unul foarte redus. Ponderea cea mai mare fiind reprezentată de persoane care dețin un nivel de studii de maxim opt clase”, spune Anca Apăvăloaie. În plus, în comunități rurale, cele mai sărace, abandonul școlar este în floare. Mulți absolvenți de clasa a VIII a preferă să muncească prin gospodărie și mai apoi, după împlinirea vârstei de 16 ani, să meargă în străinătate la muncă sezonieră.
Reprezentanții AJOFM spun că au un plan bine pus la punct pentru remedierea acestei situații și pentru a fi cât mai aproape de target-ul național. Mai exact, în 2027 ar trebui să fie cât mai aproape de rata de ocupare a forței de muncă, pe județ, de 75%. În momentul de față pare aproape imposibil, dar încercarea moarte nu are dau, de înțeles reprezentanții AJOFM Botoșani. Mai precis, au fost accesate mai multe proiecte atât cu finanțare guvernamentală cât și europeană, în parteneriat cu instituții, ONG-uri dar și antreprenori, tocmai pentru a găsi o soluție de formare, calificare și angajare a tuturor celor care nu au nici studii, nici loc de muncă. Sunt proiecte complexe, cu informare, consiliere, cursuri de calificare, burse ale locurilor de muncă, întâlniri între persoanele fără job și angajatori, plus multe altele.
”Lucrăm la ora actuală pentru depunerea a cinci cereri de finanțare cu grup țintă, persoanele vulnerabile, din toată sfera acestora”, spune Anca Apăvăloaie.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile