Județul Botoșani este unul dintre cele mai sărace județe din România, iar peste 65% din populație nu are serviciu și este întreținută într-o formă sau alta de statul român.
În același timp, peste 40.000 din oamenii buni de muncă nu sunt dispuși să urmeze un curs de calificare sau să-și depună dosar pentru șomaj.
Județul Botoșani are o populație de aproximativ 360.000 de locuitori, conform ultimului recensământ. Dintre aceștia, apți de muncă sunt doar 107.000, adică mai puțin de jumătate din populație. Cei mai mulți sunt pensionari. Dintre cei buni de muncă, peste 40.000, conform statisticilor oficiale, nu au un loc de muncă. Mai mult decât atât, toți acești 40.000 nici măcar nu și-au depus dosar de șomaj și nu participă la vreun curs de calificare.
Tabloul dezolant al unuia dintre cele mai sărace județe din România este completat și de statisticile care arată că la Botoșani sunt și peste 3.000 de asistați social. Tocmai din această cauză, județul nord-moldav, conform declarațiilor șefilor de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Botoșani este pe penultimul loc în România la gradul de ocupare al forței de muncă, concluzia fiind una tristă. Botoșani este sărac și din cauză că mulți localnici nu muncesc, nu beneficiază de venituri constante, și nici nu sunt contribuabili la bugetul statului român. Mulți trăiesc din ce apucă, uneori cufundați în vicii și resemnare, potrivit Adevărul.ro.
Județul Botoșani are o populație puternic îmbătrânită mai ales în zona rurală, astfel că satele se depopulează masiv. Una dintre principalele cauze este plecarea masivă a tinerilor, mai ales a celor de la țară, în străinătate. Au fost alungați de sărăcie și de lipsa locurilor de muncă. Cei mai mulți nici nu vor să mai audă de o eventuală revenire în satul natal.
„Eu la ce să-mi chem copiii? La sărăcie, la glod ( n.red. noroi)? Nu aveau la ce sta. Nici nu se mai întorc, au copii acolo”, spune moș Toader, un țăran din Adășeni.
Realitatea arată că mulți dintre cei plecați erau buni meseriași, iar acasă, în multe cazuri, au rămas cei care oricum nu aveau loc de muncă, și nici calificare, inclusiv asistații social.
„Ăia care munceau aici, muncesc și acolo. Asta este realitatea”, spune Dumitru Dresleucă, viceprimarul din Adășeni.
Statisticile oficiale arată că doar 35% din populație are loc de muncă, adică un venit constant, forță de cumpărare și contribuie la bugetul de stat. Restul sunt pensionari, elevi, persoane cu dizabilități, asistați social, șomeri și, mai grav, peste 40.000 de oameni care nu muncesc și nu se află în nicio evidență.
Situația este deosebit de gravă fiindcă mulți dintre cei fără niciun loc de muncă, care trăiesc mai ales în satele județului, nu știu nici măcar carte, darămite vreo calificare, singura lor șansă fiind munca cu ziua, la câmp sau la animale. Doar 8% din populația județului are studii superioare, în timp ce o treime din locuitori, mai ales din mediul rural, nu au nici măcar 10 clase, minimul necesar pentru a se califica într-o meserie.
„Nivelul de calificare este o mare problemă a persoanelor care există la ora actuală în evidența AJOFM. Noi încercăm să-i orientăm pentru finalizarea învățământului de bază primar sau gimnazial, a doua șansă. Iar cei care au terminat învățământul minim obligatoriu să-i orientăm către parcurgerea cursurilor de formare profesională”, spune directorul AJOFM Botoșani.
Mulți dintre cei care nu au loc de muncă au intrat într-un soi de cerc vicios. S-au resemnat și își îneacă amarul în vicii, puținii bani pe care-i câștigă cu ziua împărțindu-i între familie și viața de la crâșmă. În plus, deși în unele comune precum Dângeni sau Hilișeu Horia s-au făcut adevărate burse ale locurilor de muncă pentru a le găsi serviciu sătenilor, puțini au fost interesați.
„Am stat acasă, nu-mi bat capul pe trei lei. Salarii mici, umblătură. Aici mai găsesc eu ceva”, mărturisește un sătean din Dângeni.
Oamenii mai în vârstă sunt revoltați de atitudinea consătenilor care se complac în sărăcie și lipsă de ocupație.
„Țigara și băutura îs la putere. Dacă pleci la muncă nu mai poți da pe la crâșmă. Aici mai dă o casă, mai bagă un rachiu”, spune un sătean mai în vârstă din Dângeni.
Nici măcar fermierii nu mai găsesc ciobani.
„Deși primesc bani buni în mână și loc de cazare și tot ce trebuie, nu mai sunt ciobani, nu mai vor”, spune și Ionică Nechifor, director la Stațiunea de Cercetare Popăuți și cunoscut crescător de oi, potrivit sursei citate.
