Cred că vă gândeați că o să scriu de Cătălin Mugurel, dar cel puțin astăzi nu este cazul. Astăzi am să scriu despre alt Mugurel, unul de care sunt convins că mulți dintre voi nu ați auzit.
De vreo câteva zeci de ore Mugurel a devenit unul dintre cei mai importanți oameni din oraș. Îi zice și Cornățeanu și, mai nou, este antrenor principal la FC Botoșani. Da, echipa aceea care anul acesta primește bani și de la Primărie, și de la CJ, dar care se pare că nu găsește câteva mii de euro să aducă un antrenor în adevăratul sens al cuvântului.
Aproape că nu mai are rost să nominalizez tehnicienii liberi de contract, trei nume de antrenori care au câștigat titluri de campioni – Costel Gâlcă, Dorinel Munteanu și Sorin Cârțu - îmi vin în minte într-o secundă.
Dar n-avem noi față de ei. Noi avem față de antrenori care nu prea au mai antrenat nicăieri. La noi, de vreo 11 ani încoace, de când FC Botoșani a promovat în Liga 2, s-au cam frecat aceiași tehnicieni, care și-au luat locul unul altuia tot așa cum fac ei schimbări de jucători în ultima jumătate de oră a unui meci.
Și ne-am pricopsit cu antrenori care în afară de FC Botoșani nu prea au mai pregătit pe cineva. FC Botoșani a fost pentru ei zenitul carierei, fraieri mai mari ca aici nu au găsit nicăieri. Cristi Popovici are o mașină cu un singur traseu : Botoșani – Bacău și retur. Au fost și sunt atâtea echipe doar în Moldova (CSMS Iași, Ceahlăul, Oțelul, Dacia Unirea Brăila, Rapid CFR Suceava), însă nici una nu l-a angajat. La Botoșani a fost adus însă de o mulțime de ori și a trebuit să ajungă la câteva luni fără victorie ca să i se arate ușa.
I-a luat loc Leo, care bineînțeles că n-a mai antrenat pe nimeni în Liga 1 și care, așa ca un vrednic cetățean de onoare ce este, i-a făcut cum i-a venit la gură pe spectatori. Fraierii ăia care contribuie la bugetul din care se cofinanțează clubul.
Nu știu câtă lume mai ține minte, dar când eram în ”B” am avut un băiețaș care s-a despărțit de Botoșani arătând degetul mijlociu spectactorilor și făcându-i fomiști. El era și este Marius Popescu. Au trecut patru ani de când a plecat de la Botoșani, a mai auzit vreun ”fomist” de el?
Și am mai avut un fenomen, care trăia din amintirile unei promovări și care își prezenta burta la antrenamente fiindcă el pregătea echipa ”la bustul gol”, iar la meciuri ajungea cu vreo 20 de minute înainte puțind a băutură.
Iar ceea ce se întâmplă acum la FC Botoșani nu miroase a bine. Fiindcă realizăm că, de când există echipa asta, noi n-am avut un antrenor în adevăratul sens al cuvântului, un tehnician de top care să fi avut ceva performanțe, care să fi antrenat în Liga 1 din postura de principal. Oare unde era acum echipa dacă avea un antrenor ca lumea?
Zgârcenia asta, care riscăm să ne coste continuitatea pe prima scenă fotbalistică (deși la ceea ce se întâmplă încep tot mai mult să mă întreb dacă nu cumva se dorește retrogradarea?), l-a adus în postura de "salvator al nației" pe Mugurel Cornățeanu.
Știți pe cine a mai antrenat ca principal? Pe Callatis, Poiana Câmpina și Dinamo II, la cea din urmă având ca obiectiv calificarea în play-off-ul Ligii a III-a. Eiii, ce ți-e Liga 1, ce ți-e Liga 3, este doar o diferență de cifre...
Cum ți-e soarta asta?! Duminică Mugurel debutează ca principal la FC Botoșani tocmai cu Dinamo.
Hai succes Mugurele!
Sergiu BĂLĂȘCĂU
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024