Cinci județe reprezintă, în viziunea ministrului Nelu Tătaru, zone de transmitere comunitară mare. Printre cele cinci se află și Botoșani.
Argeş, Botoşani, Braşov, Neamţ şi Iaşi sunt o zonă cu transmitere comunitară mare, spune ministrul Sănătății.
Nelu Tătaru a afirmat, din nou, că izolarea, carantina şi internarea pacienţilor asimptomatici – măsuri devenite neconstituţionale prin decizia CCR – erau pârghiile prin care autorităţile puteau opri răspândirea comunitară.
Tătaru a vorbit şi despre judeţele în care s-au înregistrat peste 1.000 de cazuri de COVID, precum Argeş, Botoşani, Braşov, Neamţ sau Iaşi, spunând că sunt anumite zone cu transmitere comunitară mai mare.
În acest moment, România nu este în situaţia în care să fie necesară revenirea la starea de urgenţă, deşi miercuri a fost raportat cel mai mare număr de infecţii cu coronavirus de la debutul pandemiei, susţine ministrul.
„În acest moment nu suntem în stadiul în care să fie necesară instituirea stării de urgenţă”, a declarat la Digi24 Nelu Tătaru.
„Vom avea o creştere a numărului de îmbolnăviri, dar nu exponenţială, alternând de la o zi la alta. Nu cred ca va fi o creştere exagerată”, a adăugat oficialul.
Amintim că, miercuri, la Botoșani au fost raportate șapte noi cazuri, județul figurând acum cu un număr de 1.057 de persoane infectate cu noul coronavirus.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile