Principalii suspecţi în cazul celor circa 400 de copite de cai descoperite pe malul râului Siret, în comuna Fântânele, sunt abatoarele din zonă, relatează Monitorul de Suceava. Aşadar unităţile de sacrificare autorizate de pe raza judeţului Botoşani ies din discuţie.
Poliţiştii IPJ Suceava în colaborare cu inspectori ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Direcției Sanitar Veterinare Suceava au deschis o anchetă pentru a-i identifica pe cei care sunt vinovaţi de infracțiunea de poluare prin evacuarea cu ştiinţă, în apă şi pe sol, a unor deşeuri, dar deocamdată nu sunt foarte multe indicii în privinţa autorilor.
"În mod sigur este vorba de un abator"
Purtătorul de cuvânt DSVSA Suceava, dr. Vasile Semeniuc, a declarat că descoperirea a circa 400 de copite arată că este vorba de o sacrificare în sistem industrial, deşi în zonă tăierea cailor nu este ceva neobişnuit.
„Este un număr prea mare de cai, 50-100 de animale şi un timp relativ scurt, de 30-40 de zile, ca să vorbim despre sacrificare în gospodărie. În mod sigur este vorba despre un abator”, a spus
dr. Semeniuc.
El s-a arătat însă sceptic în ceea ce priveşte depistarea unităţii din care provin resturile animalelor sacrificate.
„Este foarte dificil de depistat. Ideal este ca mai departe să urmărim atent ce se întâmplă, pentru că cei care au făcut asta o dată o vor face şi a doua oară şi atunci îi prindem. Nu se poate să nu-i prindem”, a declarat
purtătorul de cuvânt al DSV.
Autorităţile sucevene şi-au anunţat şi colegii de la Botoşani, deoarece copitele de cai au fost descoperite la graniţa dintre cele două judeţe. Directorul DSV Botoşani, dr. Minodora Vasiliu, afirmă însă că abatoarele din judeţul vecin ies din discuţie.
„
S-a făcut o verificare la abatoarele autorizate din aria noastră de competenţă şi nu s-a descoperit nici un indiciu care să denote că s-au făcut sacrificări ilegale”, a declarat duminică,
Minodora Vasiliu.
Ea a mai precizat că în judeţul Botoşani există două abatoare autorizate pentru sacrificarea cailor, dar acestea nu au activitate.
Copitele au fost strânse şi incinerate, iar zona salubrizată
Deocamdată, zona în care s-au descoperit resturile animaliere a fost asanată de Primăria Fântânele, iar copitele incinerate, pe cheltuiala administraţiei locale.
În ceea ce priveşte ancheta care îi vizează pe procesatorii de carne, în toate unităţile de profil se va controla corelaţia dintre numărul de animale achiziţionate, tăieri şi cantitatea de deşeuri livrată incineratoarelor, în condiţiile în care toate abatoarele sunt obligate să aibă astfel de contracte pentru distrugerea deşeurilor animaliere.
Nu este prima dată când în judeţul Suceava sunt găsite resturi de cal aruncate sau când abatoarele încearcă să scape ilegal de resturile animale. În anul 2010, la Călineşti Cuparencu au fost descoperite două şanţuri imense în care erau aruncate zeci de tone de capete şi copite de cal. De asemenea, în 2013, reprezentanţii unui abator de la Roşcani au fost surprinşi de reporterii Monitorului de Suceava când deversau cu vidanja, pe un imaş, sângele provenit de la animalele sacrificate.
CITEŞTE:
Toate abatoarele din judeţ verificate după descoperirea a 200 copite de cai
[[banner]]