Un fenomen îngrijorător se întâmplă în județul nostru. Medicii sunt îngrijorați, unii vârstnici speriați, iar unii părinți disperați. La Botoșani se bea, indiferent de vârstă sau sex, indiferent de ocupație sau de circumstanțe. Alcoolul a ajuns să fie plăcerea zilnică a sute de botoșăneni.
Numărul celor care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani din cauza alcoolului crește de la o săptămână la alta. De la începutul anului 2019, până la data de 1 martie, au venit în stare de ebrietate la spital, aproape 300 de botoșăneni. Dacă facem un calcul reiese că, în medie, cinci botoșăneni se prezintă pe zi la UPU după ce uită să se mai oprească din băut.
Am vorbit cu Ramona Guraliuc, medic șef UPU, despre cât de nociv este consumul de alcool și unde se poate ajunge din cauza dependenței.
Din păcate, toți cei care ajung la UPU sunt deja într-o stare avansată de ebrietate și nu se mai pot controla, iar atât pacienții din spital cât și cadrele medicale sunt în pericol.
”Evident că un consum de alcool alterează atât starea de sănătate a individului în timp, dar în primele momente există alterarea statutului mintal, acesta devenind greu de stăpânit, greu de înțeles și greu de lucrat într-un serviciu de urgență. Pacienții care sunt sub influența băuturilor alcoolice sunt pacienți care au un tratament specific, cu o mai mare atenție, cu o mai mare disponibilitate din partea personalului medical. Ei devin agresivi și au un comportament necorespunzător atât adresat cadrelor medicale, dar și asupra pacienților și a aparținătorilor care se găsesc în serviciul de urgență. Uneori suntem nevoiți să intervenim nu numai printr-un sistem de pază supra-specializat, ci la Jandarmerie pentru a putea fi mobilizați, aceștia devenind agresivi fizic,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Este alarmant, căci din acei 285 de botoșăneni care au ajuns la UPU, după consumul de alcool, cei mai mulți sunt tineri, cu vârsta până în 25 de ani.
”Din nefericire, consumul de alcool a devenit o obișnuință în rândul tinerilor, lucru care mă înspăimântă pentru că ne gândim că în viitor vom avea o populație cu probleme din punct de vedere al controlului și o populație incapabilă de a oferi servicii de calitate în anumite domenii oamenilor care, zic eu, merită să fie tratați corespunzător la orice nivel,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Sunt diferite motive care stau în spatele dorinței de a consuma alcool. Botoșănenii care beau ascund în spate o dramă sau o nevoie. Acest viciu este cumva o evadare dintr-o situație nefavorabilă pentru consumator.
”Trebuie avut în vedere că aceste vicii survin de obicei în cazul pacienților și în cazul persoanelor care au fost înlăturate sau nu au reușit să se adapteze la condițiile de viață, la mediul înconjurător. Sunt persoane care nu au serviciu, sunt persoane care nu au familii sau sunt practic dezintegrate din comunitate și atunci găsesc alcoolul o nișă, o buclă prin care ei își reconstruiesc o stare de bine. Dar, această stare de bine este practic conducerea lor spre o patologie, spre o afecțiune care este cronică, spre un exitus,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Mai mult decât atât, atracția pentru consumul de alcool poate veni din familie. Adică, adolescenții care observă ca părinții lor consumă alcool, cu siguranță vor încerca să afle gustul. Din păcate, de cele mai multe ori, sentimentul momentan fiind plăcut, acțiunea se transformă în viciu.
”De cele mai multe ori întâlnim familii care jonglează și care joacă în aceeași măsură cu același viciu și atunci cred că este foarte greu și foarte dificil de intervenit din punctul acesta de vedere pentru că și copiii, culmea, care sunt integrați în acea familie vor fi potențial, într-un procent destul de mare, consumatori de alcool,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Încet, încet, viciul se transformă în dependență, iar de aici, încep adevăratele probleme. Alcoolul se transformă în cel mai bun prieten, iar starea de binegenerată de consumul de băuturi alcoolice va fi din ce în ce mai căutată.
”Cred că dependența de etanol poate surveni pe un fond psihogen dezechilibrat sau pe un fond de dorință, de plăcere de a consuma, neconștientizând practic că acesta în timp își creează locul zi de zi, adică dependența de zi de zi a unei cantități minime de alcool. De aceea, dependența nu însemnă doar că pacientul este incapabil motor sau incapabil psihologic de a-și desfășura activitatea. Dependența este și în momentul în care într-o zi, un om consumă o cantitate minimă de alcool, lucru care trebuie să fie evitat și trebuie conștientizat și trebuie să fie corect tratat și încadrat din punct de vedere medical și din punct de vedere psihologic, psiho-afectiv și psihiatric,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Este o întrebare pe care, cu siguranță, și-au pus-o mulți botoșăneni care au avut persoane ce nu puteau sta măcar o zi fără a consuma alcool. Cert este că renunțarea este foarte grea, iar întreruperea bruscă nu va duce la un rezultat pozitiv.
”Ca orice dependență, e dependență și întreruperea bruscă nu este soluția. În schimb, cred că monitorizarea, cred că o dorință din partea pacientului de a renunța la acest viciu și acest lucru trebuie să se întâmple treptat, este cheia succesului. Repet, starea psiho-afectivă a pacientului este cea care contează și dorința trebuie să fie în primul rând a pacientului și după aceea a medicului curant (…). O retragere a consumului de alcool trebuie să fie făcută sub o monitorizare strictă pentru că sindromul de sevraj etanolic se suprapune peste un consum cronic etanolic și cu abstinență bruscă din partea pacientului. Deci acesta trebuie să urmeze un tratament adecvat în serviciul de psihatrie și în momentul în care vin cu aceste fenomene, cu fasciculații la nivelul membrelor superioare, cu deviații comportamentale, cu fenomene de agitație, cu fenomene de halucinații vizuale, ei sunt dirijați, după ce sunt investigați în serviciul nostru, către serviciul de psihatrie,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Fie că vrem sau nu să acceptăm, consumul de alcool duce la moarte. Din cauza faptului că această substanță afectează organele vitale ale organismului.
„Evident că în timp, un consum cronic etanolic poate duce și la alterarea gravă a sănătății, cu instalarea statusului cirotic a pacientului și evident, cu afectarea celorlalte organe și sisteme, a cordului, în special,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU.
Consumul abuziv de alcool poate înceta, însă este nevoie de o implicare atât a cadrelor didactice, dar și a părinților, încă de la clasele primare.
”Poate o educație accentuată pe acest subiect, făcută din școli, poate că știu eu o monitorizare mai atentă a distribuției acestor produse la nivel de club, bar, autoserviri, ar fi iarăși un punct pe care ar trebui să-l atingem, poate că o consiliere în școli sau în servicii, consilierea psihologică ar trebui iarăși să fie luată în calcul. Sunt multe, multe coordonate, care împreună ar trebui să lucreze pentru a înceta acest consum abuziv de alcool. Sigur că familia are rolul cel mai important și este pilonul psihologic al pacientului care ulterior devine un consumator cronic etanolic,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU
Mai mult, pe lângă cei 285 de botoșăneni, încă patru s-au prezentat la UPU după ce au consumat substanțe halucinogene, trei dintre ei cu etnobotanice, iar unul după consumul de droguri.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024